Primul lucru care ma intreaba vre-un cunoscut, care nu are legatura cu pescuitul, este care este secretul sa castigi un concurs, stiinta sau noroc. Intotdeauna le explic ca este vorba de stiinta intr-o masura, dar si noroc intr-o alta masura. Daca stiinta depaseste procentual norocul, atunci, le explicam, poti sa fi sigur ca ai sanse mari sa castigi concursul.
Iata in schimb ca la Snagov norocul a depasit stiinta, cel putin din punctul meu de vedere.
Sa vedeti care au fost elemetele care m-au convins de acest lucru:

- In primul rand am avut noroc ca Paco mi-a zis sa facem un antrenament inainte de concurs. Tianand cont ca Paco era unul dintre veteranii competiilor sustinute pe Snagov, inca de cand eu nu stiam decat sa pescuiesc cu mamaliga si viermusi, am vazut realizat imediat marele avantaj. Nu va inchiputi ca am avut cine stie ce locuri de pescuit descoperite cu aceea ocazie si mi-am ridicat sansele proportional . Am gasit intradevar cateva locuri, dar nu mi-au fost de nici un folos in timpul concursului, dar mi-a fost de mare ajutor deoarece mi-am facut strategia clara pe biban. Sigur ca si stiuca a fost luata in calcul, dar bibanul era clar ca va fi specia care va castiga concursul acela.
- In al doilea rand norocul a fost de partea mea atunci cand aproape de jumatatea mansei am vazut si auzit un grup de pescari, care nu faceau parte din concurs, ca prinsesera biban frumos in zona in care pescuiau. Erau la o distanta de aproximativ 200 de metri de mine, dar fiind liniste pe apa i-am putut auzi destul de bine ce vorbeau. Urmarind-i mai atent am vazut ca pescuiau pe rotativa, gandindu-ma imediat ca voi avea eficienta mult mai buna cu stilul propriu de pescuit la twister la biban.
- In ultimul rand, pestii erau grupati in bancuri tradandu-si de multe ori prezenta in suprafata apei, fapt ce ma ajuta enorm atunci cand se deplasau.

Cam asta a fost cu norocul, in schimb stiinta m-a ajuta si ea intr-o masura, dar nu atat de covarsitor ca si norocul.
Aici pot sa mentionez, faptul ca mi-am eficientizat fiecare detaliu care sa ma ajute in privinta vitezei de reactie atunci cand bancul de biban era prezent in zona. Aici incluzand, lipirea shad-urilor de jig-uri sau pozitionarea giuvelnicului astfel incat sa-mi permita sa arunc bibanii direct in el, fara sa pierd timp pretios.
Un alt aspect care a tinut stiinta a fost pescuitul intre ape la biban. Cum bancul de bibani urmarea pestisorii din suprafata, purtand shadul intre ape am profitat la maxim de stilul pe care-l cunosc destul de bine.
Poate ultimul aspect il constituie alegerea nalucii. La biban o naluca si o culoare foarte eficienta este imitatia de rama, gruburi mici pe culoare motor-oil sau rosu glitter. Numai ca cei care au ales-o drept naluca la Snagov nu au facut o alegere foarte buna.
Urmarind comportamentul bibanului m-am gandit ca o naluca imitatie de peste viu combinat cu o animatie a acesteia aproape de natural, va fi ceeace il tenteaza cel mai mult pe biban, dovedindu-se inspiratia castigatoare.

In alta ordine de idei, concursul de la Snagov a fost o demonstratie de organizare ireprosabila a colegilor de la APC 21, demostrand clar capacitatea lor de a se sustine un concurs in cadrul competitiei nationale de pescuit.
Din punct de vedere al pistei de concurs, Snagovul inca tine peste mult, in special biban, dar nu sta rau nici la capitolul stiuca. Daca lacul va fi protejat de braconieri, in maxim doi ani poate sa devina o pista de stiuca foarte atractiva din toate punctele de vedere.

Cum v-ati obisnuti deja ca MIMTEAM sa vina in fiecare an in intampinarea pescarilor pasionati de rapitori, iata ca va pot da si ceva noutati despre ceeace puteti avea in 2012.

Prima si ce-a mai de senzatie naluca este produsa de River2Sea Dahlberg Diver Frog
- interesanta este evolutia foarte naturala a broscutei produsa de River2Sea. O vad o momeala foarte eficienta la stiuca atunci cand vegetatia abunda in ghiolurile din Delta si nu numai. Barbeta cu care este echipata o face unica in constructie, in sensul in care este singura naluca de acest fel care poate fi scufundata ca pe un vobler.
- testand-o in bazinul de la Mimteam – singura companie care importa asa ceva – am descoperit ca produce si un sunet similar cu popperul, dar in acelasi timp creaza si o masa de bule de aer in apa care cu siguranta ca va atrage atentia rapitorului.
Cum este foarte greu de descris evolutia ei in cuvinte, aveti cateva link-uri pe care daca le accesati veti putea vedea cum evolueaza:

Molix Supernato
Se pare ca producatorii se intrec de la an la an sa conceapa noi nalucii care sa fie cat mai naturale, cat mai versatile si cat mai inovative. Astfel ca Molix aduce pe piata acest Supernato.
Constructiv este un fel de wobbler care nu se agata, dar care scoate doua ace letale atunci cand rapitorul ataca.
Interesant este si modul in care partea din fata, capul nalucii, culiseaza atunci cand are o presiune .


Prin constructie Supernato este echipat cu o supapa pe burta nalucii care permite controlul adancimii de recuperare a nalucii.
Cred ca va fi o naluca de senzatie pentru stiuca in zonele inundate, in special acolo unde avem agataturi, dar si adancime mare.

Molix Cursor este o naluca dedicata pestiilor de talie mare, fiind usor reperata in apa datorita vibratiei precum si prin a dimensiuni ei.
Dupa cate am observat, la recuperarea in bazinul cu apa de la Mimteam, naluca disperseaza un volum mare de apa ceace o face foarte vizibila in apa.


Constructiv naluca atrage atentia prin echiparea ei cu doi magneti care sustin cele doua ancore. Sustinerea ancorelor in acest mod face ca ancorele sa fie protejate fata de eventualele agaturi nedorite: copaci, stucturi, pietre, etc. , dar sa fie eliberate atunci cand pestele inghite sau ataca naluca.
Vom vedea ce pestii poate sa aduca in prima iesire pe apa, dar sunt sigur ca va functiona la stiuca, prin forma si actiunea ei.

Cum multi dintre pescarii de rapitori au inceput sa se familiarizeze pescuind cu cicade in ultima perioada, iata ca Mimteam aduce pe piata anul viitor o cicada care a facut senzatie in Italia, de cand a fost lansata si pana acum. Este vorba de cicada Molix Trago Vib de 14 grame.
Ca si constructie nu difera mult de alta cicada, interesant in schimb este culoarea precum si profilul agresiv al nalucii.
O alta caracteristica unica este lestarea nalucii care a fost desenata pe rotund, la baza ei.
In cazul in care o veti achizitiona anul viitor, va sfatuiesc sa incercati sa pescuiti cu ea si pe vertical, direct pe structuri sau intre copacii scufundati, putand incerca la toate speciile de peste rapitor de dimensiuni cel putin considerabile. Fiind o naluca agresiva in prezentare o sa va aduce capturi pe masura.

Molix Virago S Shad Tail

Cum pestele selecteaza naluciile asa si producatorii se specializeaza in a desena si a gandi noi tentatii pentru rapitori. Virago S Shad Tail demonstreaza pe deplin acest lucru. Cu un corp masiv de circa 12cm desenat aproape natural, avand in profunzime chiar si o holograma reflectorizanta, Shad Tail-ul de la Molix se astepta a tenta pana si cei mai circumspecti pesti, in special in apele curate.

Poate ce-a mai noua naluca pe care o veti putea avea in 2012 este Sakura Grem Shad, in doua versiuni.
Cea mare – aprox 10cm – fiind o combinatie de culori si pattern, pe burta avand o nuanta mata, la misloc transparent cu glitter, iar in partea superioara o alta nuanta mata.

Cea mica – aprox 7cm- cu burta de o culoare laminata, iar partea de sus transparenta cu glitter.
Dupa cum sunt construite, materialul foarte moale din care sunt confectionate, vor atrage cu siguranta cumparatori si automat si pesti rapitori.
Izumi-Pin-Tail
Poate nu multe naluci sunt dedicate pescuitului la drop-shot asa cum o face acest model de la Izumi. Conceptia aproape de natural, ochiul 3D precum si linia nalucii o fac sa iasa in evidenta fata de alte produse similare.
Poate nu suntem noi prea obisnuiti cu pescuitul la drop-shot, dar in anumite zone este aproape imposibil sa pescuiesti in alt fel decat acesta (copaci scufundati, structuri de mari dimensiuni).

Alte nalucii interesante pe care le veti putea vedea de anul viitor disponibile pe piata din Romania
Sakura Slit Shad 12cm
Sakura Slit Shad 9cm
A.T.-Worm biban killer

A.T. Stick

Ceea ce veți citi în continuare este una dintre rețetele perfecte pentru boala pescarului: o ieșire de 10 zile la pescuit în Irlanda de Nord, bărci închiriate, lacuri și insule, pește mult, un bucătar îndemânatic, whisky și bere la discreție (cine s-ar fi gândit?), o gașcă închegată. Partea bună e că o astfel de rețetă te vindecă garantat. Partea proastă e că dă dependență.

După mai bine de șase luni de pregătire, a venit și momentul mult așteptat. Plecarea într-o zonă de pescuit mai puțin
cunoscută de noi. Când spun o zonă, mă refer la un lac imens din Irlanda de Nord – Lough Erne, presărat cu o multitudine de insule și insulițe. Acesta este situat la granița dintre Irlanda de Nord (comitat englez) și Irlanda.
Dinu a fost cel care s-a ocupat de toată organizarea și a făcut-o ireproșabil, începând de la rezervarea biletelor de avion din timp, până la închirierea bărcilor de mare capacitate. Am aterizat la Dublin, de unde am închiriat patru mașini mici, grupându-ne câte trei în fiecare mașină, înghesuiți de spațiul limitat și bagaje, cu direcția de îmbarcare Enniskillen.
Bărcile Waterford au tot confortul unui hotel plutitor
Cum bine ați calculat, suntem nu mai puțin de 12 inși, mare parte pescari, chiar dacă vorbim de pescari la staționar sau de spinning. Ne-am repartizat pe două bărci Waterford, lungime 12 m, lățime 4 m, 6+2 locuri de dormit, plus două bărci
adiționale de 4 m pentru pescuit sau transfer. Închirierea ne-a costat 1.628 de euro pe barcă: împărțit la 6 persoane,
înseamnă 271 de euro/persoană, pe sejur, cam 45 euro pe noapte.

Dinu – Skipper, Andy, Cristi, Dan, Emil și Gyorg – asta este formația noastră pe barca B7. Cu excepția mea, a lui Andy și a lui Cristi, toți ceilalți au mai ieșit până acum în expediții de acest gen. Expediții de relaxare, destindere, evadare din cotidian. M-am întrebat „de ce o fac”. Eu, voi, ei, toți cei care vor să iasă din uzura zilnică. Unii mai departe, alții mai aproape. Unii mai des, alții mai rar, dar toți ghidați de același lucru. Gesturi mecanice, gânduri sălbatice. Asta nu înseamnă că noi ne-am comportat sălbatic (poate doar într-o mică măsură), dar cred că ieșirile astea ne aduc – fără să realizăm – mai aproape de nevoia de sălbăticie de care nu ne-am putut desprinde, în ciuda civilizației. De aici și nevoia de pescuit (sau vânătoare), dependența de a prinde un pește – cel puțin a mea, dar sigur nici voi nu sunteți departe.
Irlanda de Nord este fenomenală. În primul rând, îți dai seama că turismul organizat este gândit până la cele mai mici detalii. Mă refer strict la turismul destinat pescarilor amatori, ca noi.
Începând de la aceste bărci de capacitate mare, în care poți să te gospodărești ca la carte, până la pontoane destinate acostării, magazine, benzinării sau restaurante situate chiar în apropierea canalelor de tranzit. Ai la un loc toate elementele care îți fac sejurul foarte confortabil într-o astfel de ieșire, toate așezate într-un peisaj relaxant, pitoresc.
Altfel, vremea este întotdeauna bună pentru știucă, adică plouă aproape în permanență sau este înnorat. Condițiile și temperatura se schimbă mereu, acum este frig și plouă cu gheață, acum iese soarele pentru puțin timp, de trebuie să
te dezbraci. Cred că aici știucile n-au timp niciodată să se „acomodeze” cu presiunea astmosferică. Așa că regula de aur ca să prinzi știuca se menține și aici. Care regulă? Păi, nu v-am zis-o? La știucă nu există nicio regulă, încerci orice și oriunde.
Din punct de vedere al regulamentului de pescuit, este destul de simplu. N-ai voie să reții decât 4 pești până în 25 cm și o singură știucă, nu mai mare de 50 cm.
Ca taxe de pescuit, în Irlanda de Nord am plătit câte 18 pounds (în jur de 20 de euro) de persoană, iar în Irlanda nu plătești nimic dacă pescuiești la știucă sau pești pașnici (caras, plătică, crap etc.), doar la păstrăv sau somon.

Știuci mici și rele, bibani peste tot
Prima zi de pescuit, venită după prima noapte de petrecere, ne aduce și primele capturi. Din cauza vântului puternic, am decis să pescuim în spatele uneia dintre multele insule din Upper Erne Lough, insula West Naan Island din Irlanda de Nord.
Nu știu dacă puteam lua o decizie mai inspirată, atât timp cât nu am testat și alte locuri, sau dacă chiar peste tot în acest lac există știucă și biban. Cert este că încă de la primele lanseuri am prins bine, știucă și biban în același loc. Nu foarte mare, dar atât cât să ne țină într-o agitație continuă.
Bibanul irlandez
Ce remarcăm imediat? Știucile sunt mult mai bătăioase, mult mai agresive și mai mici decât ne-am așteptat. Adică dădeau adevărate „ciocane” în lansetă, urmate de un dril pe cinste, dar nu depășeau 2 – 2,5 kg. Apoi, bibanii sunt
omniprezenți, mai mari și mai mulți decât la noi. Aproape oriunde arunci, prinzi și un biban. Numai că stau foarte relaxati între ape, ca și știucile, câteodată.
Cum în prima zi nu am pescuit decât pe seară și într-un singur loc, în care am prins numai bibani și știucă mică, a doua zi am decis să abordăm locurile cu o strategie clară pe știucă mare. Apă mare – pește mare, asta așteptam de la acestă ieșire.
Aici sonarul Hummingbird Side Imaging 797 și-a spus cuvântul. Am găsit un prag de la 4 metri la 9 metri de
apă, tocmai bun pentru a „ține” ceva știucă mare.
Impresionant, primele lanseuri aduc și primele știuci. Recitalul îl începe Dan, pe un vobler de adâncime (cumpărat de Dinu din Australia) și un ansamblu demn de invidiat din punct de vedere al drilului, dar catalogat ca un „bungee jumping” fără sfoară: lansetă ultra light, multinetă și fir mono pentru match de 0,16 mm. Un ardelean relaxat cu sânge de dac într-o mare de știuci capitale. Bine că aveam gripul cu noi, altfel știuca trecută de 2,5 kg se plimba
linștită cu un piercing cu două ancore.
Nu trece mult și-mi arăt și eu iscusința cu prima știucă, 2,2 kg, pe un vobler Colmic Major Craft, model Bacra.

Interesant la acest vobler este că între barbetă și corpul voblerului există un spațiu, cele două componente fiind legate cu ajutorul unui cadru de sârmă rezistentă. Datorită acestui spațiu, apa circulă mai lesne, iar voblerul devine mai ușor de recuperat, dar își păstrează capacitatea de scufundare la adâncime mare.
La următorul lanseu schimb pe un shad Gary Yamamoto Swimming Senko de 13 cm chartreuse, introdus pe un offset Owner lestat cu 7 g și, la a doua recuperare, mai marchez una de 2,5 kg.
Dan, cu ansamblul lui de clean nu ezită și înțeapă și el o dințoasă aproape imediat, la același vobler. Emil și Cristi recuperează și aduc și ei la bord câte două știuci de fiecare, aproape trase la indigo. Emil pe voblerul Bacra luat de la mine, iar Cristi pe același vobler ca și Dan. Clar, locul ales sau, mai bine zis, expediția plănuită avea să fie un succes, după cum a început.

Captura: 5,2 kg

După o lungă noapte, în care am degustat „specialitățile” locale și care ne-a lăsat fără dureri de cap, am purces la drum către un alt loc de pescuit, pe canalul Crom Castle. Drumul a fost absolut încântător. Un peisaj greu de descris în cuvinte. O combinație între cultul și arhitectura generațiilor străvechi de lorzi sau a curților medievale, cu castele și palate de piatră, integrate desăvârșit, și case moderne, elegante, amplasate direct pe apă sau pe dealurile de pe malul canalelor de tranzit.
Pe acest traseu am avut de trecut trei ecluze aproape una după alta. Dacă la prima ne-a fost destul de dificil, din cauza faptului că niciunul din noi nu mai trecuse vreodată printr-o astfel de ecluză, la următoarele toată lumea știa ce are de
făcut, Dinu – Skipper la timonă, Dan sau Emil la „platane” (pupitrul de comandă a ecluzei acționate electric), Cristi și Andy pe laterale, iar eu mă ocupam cu pescuitul. Adică unde opream încercam să găsesc un prag, un golf, un loc în care să prind ceva. Sigur că nu era corect, dar cineva trebuia să mai și pescuiască .
Seara, Dinu ne-a răsfățat cu miel, mazăre și rozmarin. Ca și peisajul, o adevărată desfătare. În toate serile care au urmat, Dinu a reușit să ne încânte cu tot felul de delicatese și artificii culinare.
De la laște cu varză dulce, până la clătite cu fasole și mazăre, combinații care la prima vedere nu prea au legătură, dar care te fac să-ți dorești să-i fi prieten cât mai apropiat bucătarului.
În următoarea zi am decis să pescuim în vecinătea lui Crome Castle, pe un canal lateral. Ținând cont că în seara precedentă am încercat câteva ore, dar am prins destul de puțin, 3-4 știuci de fiecare, ne-am făcut strategia de pe lac, adică identificarea pragurilor cu ajutorul sonarului, cu pescuit pe adâncime, apă mare – pește mare. Asta înseamnă intuiție corectă, cumulată cu norocul și priceperea pescarului.
Arunc o lingură Eira de 16 grame chiar în mijlocul canalului. O las să ajungăpe fund și recuperez constant, cu mici pauze sau ușoare smucituri din vârful lansetei. La circa 3-4 metri de barcă, brusc simt că mi se oprește lingura, fără țac sau atac evident. Înțep instant, dar simt că-mi scapă. Cum mă uitam în apă, mi-am dat seama că este mare după forma abia vizibilă, dar masivă. Arunc din nou pe aceeași direcție, căutând să păstrez același mod de prezentare: adâncime, recuperare cu pauze și smucituri. Aproape în același loc simt același mod de atac, ușor, fără agresivitate, un stop al lingurei și atât. Înțep instant și începe emotionanțul dril. La final, sfârșește în gripul Berkley o frumusețe de 5,2 kg, care a rămas cea mai captură a expediției.
Cum toate bucuriile vin însoțite și de întâmplări mai puțin plăcute, m-am trezit cu vârful rupt la bățul Gamakatsu de 2,4 m cu încărcare până la 80 de grame, o lansetă excelentă pentru a arunca greutăți mari, dar în același timp foarte ușoară și senzitivă. Lângă mine, Emil înțeapă și el și, după un dril foarte ciudat, scoate o ditamai plătica de 2,2 kg, tot pe lingură.

„I‘ll be back”
Se pare că în Irlanda de Nord știucile – și nu numai – preferă celebra irlandeză Eira. Nu știu dacă motivul principal este obârșia lingurei, dar mai toți am prins foarte bine pe irlandeză și cam toate capturile au fost prinse pe linguri. Este foarte adevărat că am prins bine și pe Rattling Twin vibe green tiger de la River2Sea, dar lingura a rămas cea mai
eficientă până la final. Ca și comparație, avantajul rattling-ului îl reprezintă faptul că ajunge mult mai repede pe fundul apei și este mult mai agresiv, dar, din păcate, nu lucrează pe cădere, acolo unde lingura devine cea mai bună soluție. Și asta datorită faptului că are o oscilație mare pe cădere, cu firul întins, și că are o portanță mult mai mare. Așa încât lingura, chiar dacă are o cădere mai lentă, șansa ca știuca să o confunde cu un pește rănit este mult mai mare.
După cum am observat la alți pescari străini, în special belgieni sau nemți, au preferat să pescuiască aproape exclusiv la trolling, iar ca năluci foloseau în special voblere sau twistere de dimensiuni mari, aproape colosale.
Noi, în schimb, am rămas fanii lingurilor, iar din punct de vedere al capturilor – i-am întrebat – nu au diferit foarte mult, nici ca greutate, nici ca număr de bucăți prinse pe partidă.
Trăgând linie, nu vă pot spune decât că Irlanda de Nord rămâne un loc fenomenal, demn de vizitat măcar o dată pe an. Eu cu siguranță voi reveni în această zonă. Faptul că aproape în fiecare loc unde am oprit și pescuit am prins știucă sau biban, cumulat cu peisajul, ospitalitatea și organizarea irlandezilor face ca această țară să devină din ce în ce mai vizitată și mai apreciată de pescarii români.
În final, le mulțumesc tuturor celor au fost în această expediție și m-au primit în colectivul lor, în special lui Dinu
- Skipper și lui Emil Grecu. Rar mi-a fost dat să văd un grup mai legat și mai dedicat în organizare. Cât despre mâncarea făcută de Dinu, ce ar putea rivaliza cu orice restaurant european, și despre petrecerile de excepție pe barcă… mai bine mă opresc aici.

Cristi, chiar dacă începător în pescuit, ne-a concurat serios

O echipă la navigat, aceeași echipă și la pescuit

Sakura a trecut testul de rezistenta in drill si in Irlanda

Combo Sakura – Borax
Cum fiecare partidă de pescuit la șalău este diferită față de altele, și astăzi regula avea să fie confirmată. Pe nepusă masă, între două expoziții de pescuit, „Boilis” – în persoana lui Robert Boanță, vicecampionul național în 2009 – mă invită la o partidă de pescuit la șalău în apropiere de București. Spune că avem șanse să prindem ceva șalăi și încă destul de mari (fapt ce avea să se confirme), numai că între noi și aceștia e distanță lungă și apa pe măsură.
Trec în viteză pe la MimTeam la depozit și încarc în mașină tot echipamentul pe care-l foloseam la expoziție, care avea să îmi fie de mare folos. Ultima lansetă Sakura Shinjin 10-30 g, 2,10 m, echipată cu o mulinetă Borax 2000 și fir textil de 10 lb este singura lansetă cu care voi pescui astăzi, determinat de faptul că doream să testez noua creație
surpriză de la Sakura. Cât privește nălucile, n-am făcut o selecție propriu-zisă, ci m-am bazat pe ceea ce am avut la test în bazinul de prezentare, iar unele dintre acestea sunt chiar nălucile cu care pescuiesc în mod normal – vezi Gary Yamamoto, năluci de bază, care nu mă lasă la greu.

Swimming senko de la Gary
Năluci Gary Yamamoto
Așa se face că la 09:30 suntem deja pe apă, echipați de atac. Vremea se arată promițătoare – chiar dacă se anunțase o brumă de ploaie, până la final nu ne-a udat deloc. Într-un cuvânt, o vreme excelentă de pescuit, dacă mai aveam și „baboi”, era ziua desăvârșită. Așa a și fost. Cum invitația a venit de la „Boilis”, era clar că urma să pescuiesc pe locurile pe care le știa el și numai el, după cum aveam să constat. Primul loc abordat, 3,5 m, stepi și substarat tare, așa cum îi place șalăului, produce un singur biban pe o montură Carolina și clasicul Chaper Shad worm, varianta nouă de la River2Sea. E prima dată când pescuiesc cu această culoare de nălucă, aproape naturală. Robert are și el două atacuri, la unul dintre ele “punctând” cu un solz de șalău.
Renunțăm destul de repede și ne îndreptăm cu cea mai mare viteză pe locul de încredere al lui Robert. Întradevăr, locul este perfect – un prag abrupt de la 2 m la 5,5 m chiar pe mijlocul lacului, iar la baza lui o zonă cu stepi pe fundul apei, un loc cum nu se poate mai bun. Dar proverbul „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul” și-a dovedit și acum valabilitatea – nicio trăsătură, niciun atac, nimic, nici la mine, nici la Robert.
Schimbăm locul într-o logică ce avea sa funcționeze, dacă nu l-am găsit pe apă mică, încercăm pe apă mare. Așa că ne mutăm pe un loc cu stepi, pe apă mai adâncă, la o distanță considerabilă de mal. Nu trece mult și punctez primul șalău pe deja clasicul Swimming senko de la Yamamoto pe o montură Carolina. E clar că nu degeaba încep orice competiție de șalău cu năluca asta, de când am descoperit-o. Ceea ce a fost diferit acum, față de alte dăți în care le-am folosit, montura pe care am utilizat-o.

Live Eye Frog de la River2Sea
Nu rezist mult și încerc și alte năluci mai noi de la MimTeam și, curios, trec pe broaște. De ce nu? mi-am zis… de ce să nu mănânce și broaște? Nu-mi termin gândurile și ZDRANG! rămân șocat și eu și șalăul – eu cu lanseta cabrată, șalăul cu gura spartă de un Owner 2/0 cutting point. E primul dintr-o serie de alți 7 șalăi, aproape unul după altul.
Robert rămâne surprins de nălucă, dar insistă pe ceea ce ce știe. Eu îmi văd de treabă, încă unul, încă un biban, chiar și o femelă frumoasă de șalău, toți pe aceeași nălucă – Live Eye Frog de 8 cm. E clar că năluca e cea mai bună alegere, de departe. Robert încă se arată circumspect, dar timpul nu e trecut.
Schimbăm locul către o zonă mai adâncă și mai spre mijlocul lacului. Din start, încerc ceva diferit și primesc cea
mai mare surpriză, un șalău de aproape 4 kg la un vobler/twister, cum îmi place mie să-l denumesc. Este vorba de Sebile Magic Swimmer Hard Bait de 21 grame (www.doarpescuit.ro/woblere/MAGIC-SWIMMER-110SK-21g-OBLEUGLITER-HOLO). Un vobler fără barbetă, care poate fi purtat și ca un vobler, dar și ca un twister, ținând cont că evoluția lui nu este influențată de nicio barbetă. Mai mult, are marele avantaj că nu trebuie
să-i calculez evoluția prin recuperare ca să-l pot aduce în zona de atac și pot să-l animez ca pe un twister prin pauze
și recuperări succesive, astfel încât să-l port în apropierea substratului, acolo unde pândește șalăul. Testarea acestuia în bazinul de la MimTeam m-a ajutat să-mi îmbunătățesc modul de animare și, drept rezultat, m-am trezit cu o experiență uimitoare direct pe locul de pescuit.
Insist preț de mai multe lanseuri, dar nu rezist și mă întorc la aceeași brosucuță care mi-a dat încrederea maximă pe ziua de azi. Nu aștept mult și vine din nou același atac scurt, înfundat și sec, încă o femelă frumoasă.
Robert nu mai rezistă, se vede clar că năluca de la River2Sea este altceva decât clasicele shaduri cu care tot încerca.
Schimbă și el pe broască, schimbă montura și trece pe Carolina și începe să puncteze șalău după șalău. La final preia
și conducerea, el prinde 6 bucăți, iar eu 4, toți cu aceeași broască – cu excepția celui mai mare.
L-am convins, deja și-a rezervat două pungi de broaște, iar Săruleștiul va fi atacat direct cu ele.
Și uite așa descoperi pe zi ce trece noi năluci, alte moduri de prezentare a acestora.
Așa cum recomandam și în articole sau la expoziții, experiementați constant, nu vă plafonați. Ceea ce a fost astăzi cel mai interesant este că mai toate atacurile au fost mai mult decât evidente, adevarate „ciocane”, exact cum vă doriți de la o partidă adevărată de șalău – și voi, și eu.

Inainte de Cracinul lui 2010 vine Emil la mine si-mi zice: te bagi anul viitor la un pescuit in Irlanda de Nord alaturi de alti 11 nebuni? ..
Raspund fara sa gandesc: Sigur ca da !
Si uite asa am inceput sa planuim iesirea inca din ianuarie 2011.
Dinu zis Skipper – apropo, am sa folosesc numai nick-uri iar la final o sa aflati si numele celor 11 protagonisiti – este si capitanul echipei, el face toate aranjamentele: rezervare barci, cazare la Dublin, rezervare inchiriere masini (de la aeroport si pana in port), etc. Tot el ne si incadreaza, Veterani intr-o barca si Pifani in alta. Incadrarea nu a fost intamplatoare, baietii avand experienta iesirilor de mai bine de 3 ani, pe mare cu yahtul, in Croatia, etc. Pentru mai multe detalii: http://6cuelan.blogspot.com/

Intre timp avem stabilita si regula de aur :
BUSINESS is prohibited on boats.
Business is permitted ONLY on life rafts.
Items to be sold:-water; alcohol; food; cigarettes and women

Zburam cu un charter mic de la Bucuresti la Dublin in cateva ore. De acolo inchiriem 3 masini in care ne inghesuim toti cei 12 cu tot cu bagaje si mergem pana in Enniskillen, chiar pe malul lacului Lough Erne, unde ne urcam in cele doua barci mari.

Cateva cuvinte despre barciile cu care vom calatorii in cele 6 zile.

Nume: Waterford, lungime 12 metri, latime 4 metri, 6+2 locuri de dormit, plus doua barci aditionale de 4metri pentru pescuit sau transfer. Inchirierea ne-a costat 1628 euro,pe barca, impartit la 6 persoane = 271 euro/persoana, pe sejur, cam 45 euro pe noapte.

Din punct de vedere al echipamentului de pescuit, voi merge cu ceeace pescuiesc si in Romania, laseta Sakura Shinjing de 2m si 10cm, de la 10 la 30 grame, fir textil sakura Bass Braid Dynacast de 15lb (0,14mm), cu inaintas de fluorocarbon Sakura Aya de 0,30mm, echipate pe mulineta Alpax 2008. Nu stiu cum o sa ma tina, tinand cont ca acolo stiuciile trecute de 5 kg sunt marlite, dar sunt tentat sa risc deoarece imi cada manusa sa pescuiesc cu ea si la pastrav si in special la salau.
Ca naluci, imi voi lua tot ce am in trusa pentru stiuca dar voi folosi si niste voblere pentru pastrav si somon.
Cu ceeace am prins o sa va delectati in episodul urmator.
Oricum suntem limitati la bagajele de pe avion asa incat trebuie sa-mi revizuiesc complet echipamentul pentru optimizarea la maxim a kilogramelor limita.
Mai toti suntem pescari asa incat vom pescui la stiuca nordica (musky), cea mai mare dintre cele 6 specii de stiuca, pastrav, salau, somon, biban, … cam toate tipurile de rapitor dar cu o alta pondere decat la noi.

Traseul pe apa va fi de 6 zile, plecand din Irlanda de Nord (UK) si pana in Lough Ree din Marea Britanie .

Sambata 07.05.2011 vom incepe calatoria cu barca de la Enniskillen navigand pe lacul Lower Lough Erne. Lacul este imens, are aproape de 20 mile, ideal pentru calatorii cu barca si pescuit la pastrav. Seara vom pescui la pastrav (brown trout) in zona Boa Island si la iesirea catre Atlantic.

Dupa partida de pescuit vom iesi la mal unde avem o serie de pub-uri de vizitat, tip englezesti. Nu cred ca ne vom imbata chiar din prima seara, daca asta va asteptati  .

Dimineata este programata o partida de pescuit la stiuca printre insulitele de pe Upper Lough Erne – cu cine va fi prezent si capabil de pescuit dupa seara precedenta.

Seara inoptam in Belturbet si ne luam la revedere de la Irlanda de Nord.

Luni pornim dis-de-dimineata catre raul Shannon unde vom traversa de pe raul Erne, cu lacurile Lower Erne si Upper Erne, catre raul Shannon.

Asa ca lasam in urma Irlanda si intram in Marea Britanie unde avem de traversat nu mai putin de 16 ecluze. Skipper isi pune toata increderea ca vom reusi intr-o zi si chiar cu mici pauze de spinning. Numai daca le numar si tot nu cred ca vom reusi sa le tranzitam intr-o singura zi, dar sa mai si pescuim. Vom trai si vom vedea, cum zice romanul.
Inoptam pe lacul Garadice Lough, cu un pescuit programat la inserat si unul dimineata. Lacul este situat in apropiere de Ballinamore si are aproape 400 hectare. Acesta este renumit prin capturiile record de stiuca (musky).

Marti, miercuri si joi vom calatori la voia intamplarii pe raul Shannon unde vom avea de a face cu stiuca, pastrav, somoni si bibani mari.

Tineti cont ca pe tot cuprinsul parcursul traseului vom avea parte de popasuri la diferite distilerii de whisky. Unele dintre acestea dateaza de mai bine de 300 ani si sunt amplasate chiar pe malul raurilor de unde isi colecteaza apa pentru procesul de fabricare.
Sper sa poposim doar la cateva dintre ele, altfel nu stiu ce vom face cu pescuitul.

Banc
O irandeza distinsa vede un marinar mort de beat:
- Domnule, stiati ca mai bine de 300 de irandezi mor annual datorita bauturii ?
Marinarul raspunde:
- Norocul meu doamna, eu sunt roman !

Tineti aproape si veti vedea fotografii precum si continuarea aventurii.

Cum fiecare partida de pescuit la shalau este diferita una de alta, asa si astazi regula avea sa fie confirmata. Pe nepusa masa, intre doua expozitii de pescuit, “Boilis” – in persoana lui Robert Boanta, vicecampionul national in 2009- ma invita la o partida de pescuit la shalau in apropiere de Bucuresti. Avea informatii cum ca avem sanse sa prindem ceva shalai si destul de mari (fapt ce avea sa se confirme), numai ca intre noi si acestia era distanta lunga si apa pe masura. Trec in viteza pe la MimTeam pe la depozit si-mi incarc in masina tot echipamentul pe care-l foloseam la expozitie, care avea sa imi fie de mare folos. Ultima laseta Sakura Shinjin 10-30g, 2,10 echipata cu o mulineta Borax 2000 si fir textil de 10lb, avea sa fie singura lanseta cu care voi pescuii astazi, determinat de faptul ca doream sa testez noua creatie surpriza de la Sakura. Ca si naluci n-am facut o selectie la propriu ci m-am bazat pe ceeace am avut la test in bazinul de prezentare iar unele dintre acestea erau chiar naluciile cu care pescuiam in mod normal – vezi Gary Yamamoto sau River2Sea , ca naluci de baza care nu ma lasa la greu. Asa se face ca la 09:30 eram deja pe apa echipati de atac. Vremea se anunta promitatoare cu toate ca se anuntase o bruma de ploaie, iar pana la final nu avea sa ne ude chiar deloc, intr-un cuvant o vreme excelenta de pescuit, daca mai aveam si “baboi” era sa fie ziua desavarsita. Asa a si fost.. Cum invitatia a venit de la Boilis era clar ca urma sa pescuiesc pe locurile pe care le stia el si numai el, dupa cum aveam sa constat. Primul loc abordat, 3,5metri, stepi si substarat tare asa cum ii place shalaului, avea sa produca numai un singur biban pe o montura Carolina si clasicul Chaper Shad worm varianta noua de la River2Sea, fiind prima data cand pescuiam cu acesta culoare de naluca, aproape naturala: Robert are si el doua atacuri din care la unul dintre ele puncteaza cu un solz de shalau. Renuntam destul de repede si ne indreptam pe locul de incredere a lui Robert cu cea mai mare viteza. Intradevar locul avea sa fie mai mult decat perfect, un prag abrupt de pe 2 metri pe 5,5 metri chiar pe mislocul lacului iar la baza lui o zona cu stepi pe fundul apei, un loc cum nu se poate mai bun, dar cum proverbul: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul este valabil de cele mai multe ori si acum si-a dovedit logica, nici o trasatura, nici un atac, nimic, nici la mine, nici la Robert. Schimbam locul intr-o logica ce avea sa functioneze, daca nu l-am gasit pe apa mica, incercam pe apa mare. Asa ca ne mutam pe un loc cu stepi pe apa mai adanca la o distanta considerabila de mal. Nu trece mult si punctez primul shalau pe deja clasicul swiming senko de la Yamamoto pe o montura Carolina: Era clar ca nu degeaba era naluca cu care incepeam intotdeauna o competite la shalau, asa cum am facut-o in ultimele doua decand le-am descoperit. Ceeace a fost diferit acum, fata de alte dati in care le-am folosit, montura pe care am utilizatat-o. Nu rezist mult si zic sa incerc si alte naluci mai noi de la MimTeam si trec – curios – pe broaste. DE CE NU, mi-am zis .. de ce sa nu manance si broaste. Nu-mi termin gandurile si ZDRANG , super ciocan, raman socat si eu si shalau, eu cu lanseta in cabrata, shalaul cu gura sparta de un Owner 2/0 cutting point: primul dintr-o serie de alti 7 shalai, aproape unul dupa altul. Rober ramane surprins la naluca dar insista pe ceeace ce stie. Eu imi vad de treaba, inca unul, inca un biban, chiar o alta femela frumoasa de shalau, toti pe aceiasi naluca – Live-Eye-Frog de 8cm . Era clar ca naluca era cea mai buna alegere, de departe. Robert inca se arata circumspect dar timpul nu era trecut. Schimbam locul catre ceva o zona mai adanca si mai spre mislocul lacului. Din start incerc ceva diferit de ceeace am incercat pana acum si primesc cea mai mare surpriza, un shalau aproape de 4kg la un wobler/twister, cum imi place mie sa-l denumesc. Este vorba de Sebile Magig Swimming Hard Bait de 21grame : Un wobler fara barbeta care poate fi purtat si ca un wobler dar si ca un twister tinand cont ca evolutia lui nu este influentata de nici o barbeta. Mai mult decat atat, are marele avantaj ca nu trebuie sa-i calculez evolutia prin recuperare ca sa-l pot aduce in zona de atac si pot sa-l animez ca pe un twister prin pauze si recuperari succesive astfel incat sa-l port in apropierea substratului acolo unde pandeste shalau. Testarea acestuia in bazinul de la MimTeam m-a ajutat sa-mi imbunatatesc modul de animare si ca drept rezultat m-am trezit cu o experienta uimitoare direct pe locul de pescuit: Insist pret de mai multe lanseuri dar imi pierd rabdarea si ma intorc la aceiasi brosucuta care mi-a dat increderea maxima pe ziua de astazi. Nu astept mult si vine din nou acelasi atac scurt, infundat si sec, inca o femela frumoasa: Robert nu mai rezista, se vede clar ca naluca de la River2Sea este altceva decat clasicele shaduri cu care tot incerca. Schimba si el pe broasca, schimba si montura si trece pe Carolina si incepe sa puncteze shalau dupa shalau iar la final pe ultimul loc preia si conducerea, el prinde 6 bucati iar eu 4, toti cu aceiasi broasca – cu exceptia celui mai mare:

L-am convins, deja si-a rezervat doua pungi de broaste iar Sarulesti-ul va fi atacat direct cu ele.

Si uita asa descoperi pe zi ce trece noi naluci, alte moduri de prezentare a acestora. Asa cum recomandam si in articole sau la expozitii, experiementati constant, nu va plafonati. Ceeace a fost astazi cel mai interesant este ca mai toate atacurile au fost mai mult decat evidente, adevarate “ciocane” cum va doriti de la o partida adevarata de shalau, si voi si eu.

Pont: recuperati incet fara sa va grabiti, o tura de manivela, stop, doua ture, stop, gramaj maxim 5g chiar daca apa este adanca, folosit inaintas de fluorocarbon de 0,22 – 0,24mm de la Sakura sau alt producator de calitate.

Populare sub lumina reflectoarelor in Milotina

Sambata, absolut intamplator, o partida obisnuita de pescuit avea sa se transforme intr-o surpriza deosebita.
Inainte de a junge la pescuit am primit o informatie foarte interesanta, la Milotina se populeaza cu stiuca. Pana aici poate nimic deosebit tinand cont ca anumiti proprietari sau administratori de balti private fac populari la indemnul si recomandarea inginerilor piscicoli pe care ii au pe statele de plata. O populare asistata cu stiuca iti intretine balta sanatoasa, fiind cunoscut faptul ca stiuca iti curata balta de pesti bolnavi care pot la randul lor sa imbolnavasca si alti pesti.
Mi-am imaginat o populare clasica cu un numar de alevini de stiuca care in timp vor deveni stiuci si pentru interesul nostru sportiv si pentru interesul piscicol.

Numai ca ceeace avea sa ma astepte nu era nici de departe la ceeace ma asteptam.
In primul rand, dupa ce am ajuns pe malul apei, pe un drum perfect amenajat, poate chiar prea perfect gandindu-ma ca si cu o masina sport poti sa ajungi pana la malul balti, am gasit un adevarat ansamblu techino-artistic: operatori tv, fotografi profesionisti si reflectoare atintite catre o copca, mai ceva ca la festivalurile de film.
Mai sa fie – imi zic – deja imi era clar ca ceva avea sa se intample iesit din stereotip.
Intradevar, dupa ceva ore de asteptat o masina mare de transport intra pe digul dintre cele doua balti.
Inauntru, supriza .. ce-a mai mica stiuca din bazinele speciale de transport avea nu mai putin de 4kg iar cele mai mari 10kg. Un totat de 215 stiuci cu o greutate totala de 2,4 tone. Ati citit bine, 2,4 TONE de stiuca tocmai buna de avut un drill cu chiar cea mai mica dintre acestea.

Stau de vorba cu proprietarul baltii, Dnul Dan Stroborg:
Gyorg: D-le Stroborg esti “sanatos” , pai toata lumea fuge de stiuca ca raman fara caras si dumneavostra populati cu stiuca gata de masa, flamanda si plina de icre ?
Dan Stroborg: Stimate Gyorg, noi dorim sa dezvoltam un concept de afaceri prin care sa ne adresam exclusiv celor doua cereri existente pe piata de pescuit sportiv din Romania, anume, stationar(crap) si spining din barca.
Idea noastra a plecat de la un simplu fapt pe care l-am remarcat, in calitate de pescar din Romania, si anume unde doresti sa pescuiesti la rapitor (sau la crap) ai mari probleme, ca pescar:
- nu pescuiesti pe zona respectiva pentru ca o sa-mi vina pescari la crap ,
- nu pescuiesti in perioada respectiva ca am un concurs la rapitori,
- sa nu te apropi la mai mai putin de 50 metrii de mal
si lista poate continua.
Dupa aceasta experienta am organizat un Focus Grup in care am ascultat ce si-ar dori de la o balta de pescuit atat pescarii de crap cat si pescarii de rapitor. In baza evaluarii feedbackului primit am decis:

- sa dedicam doua zone delimitate punctual, pe o suprafata de 20 hectare 25 locuri de standuri unde avem deja o populatie semnificativa de crap existenta dar si unde vom face populari cu exemplare mari intre 10-18 kg. Pentru pescuitul exclusiv la rapitori am dedicat o a doua suprafata de 70 hectare unde am facut aceasta populare masiva cu stiuca.
- dezvoltarea pentru fiecare din cele doua zone distincte de servicii turistice integrate(masa, cazare, customer care, inchrieri, etc) care sa vina in preimtampinarea pescarilor in vederea unei partide de pescuit cat mai reusite la Magic Lakes Milotina. Binenteles gama de servicii o sa fie dezvoltata si inbunatatita pe parcursul acestui an.

Gyorg: Deja imi creste adrenalina numai daca ma gandesc
Dan Stroborg: Si nu ne oprim aici, in toamna avem de gand sa mai facem inca o populare similara, din aceiasi sursa ca si cea de acum.
Gyorg: Bine, bine, eu ma multumesc si cu cea de acum. Care sunt conditiile de pescuit ?
Dan: Incepand cu Aprilie 2011 vom da drumul la pescuitul de rapitori (in special stiuca si salau) pe acest lac de 70 hectare in conditii de catch&relase, iar ambitia noastra este ca anul care vine sa organizam o etapa de stiuca in cadrul turneului Master al ligii Romane de spining.

Gyorg: Foarte inspirata idea si foarte bine venita, din cate cunosc eu la acest moment este unica balta din tara care poate aduce toate aceste avantaje: pista dedicata de rapitori sau crap – separate – drum asfaltat pana la locul de pescuit, cazare, masa si eventual un sprit. Cum toate au si pretul lor, cand calitatea are un nivel ridicat, ce ne spuneti despre costuri ca stim balti foarte bune dar si foarte scumpe ?
Dan: Mometan nu am finalizat lista de preturi dar te asigur Gyorg ca nu vei fi dezamazit ! Cel mai probabil pretul va fi de 100 lei per pescar in sistemul C&R si se pescuieste de la rasarit la apus din barca propulsata cu vasle sau motor electric.
Informatii suplimentare puteti obtine pe: www.magiclakes.ro
Gyorg: Pai ce sa mai zic, nu pot decat sa ma bucur si sa astept luna aprilie sa-mi descarc adrenalina pe lac.

In cateva cuvinte, Milotina face parte din ansamblul Mostistea si este situata la 75km de Bucuresti. Din cate stiu, si pana sa intre in adminstrarea lacul Milotina a fost un lac de protocol al D-lui Liviu Tomoioaga iar D-nul Maruta (fostul administrator) mi-a confirmat ca lacul era foarte populat cu peste rapitor, in special salau dar avea si stiuca pe masura.
Prin acesta populare Milotina devine una dintre putinele, poate nu exagerez daca spun si singura pista pretabila in Campinatul National de pescuit la rapitor. Nu sunt eu in masura sa hotaresc dar ceeace am vazut, alaturi de deschiderea pozitiva a proprietarului actual, nu face decat sa ma convinga ca ideea organizari unei etape pe acesta balta nu va fi decat un success. Sa speram ca se va gasi si un club bun din punct de vedere organizatoric sa se implice.
In final nu pot decat sa va recomand cu cea mai mare incredere sa testati balta de la Milotina, in special la rapitor dar cred ca si la crap veti avea parte de acelasi tratament pozitiv.

Hotărât lucru, pescuitul la biban este unul dintre cele mai spectaculoase stiluri de care ne putem bucura în apele de la noi, iar cei care au găsit bancurile flămânde pot confirma. Aşa se face că, deşi iarna bătea hotărâtă la uşă, am primit cu bucurie invitaţia lui Gyorg să căutăm şalăi pe Dunăre, dar mai ales bibani pe canalele dintre lacurile Deltei. Primii s-au lăsat greu păcăliţi, cu mici excepţii, în schimb am găsit bibanii acasă.

Cafea, aburi de dimineaţă, popasuri pe şosea ca să fotografiem un răsărit de soare minunat. După ce trecem Dunărea, luăm ca azimut Murighiolul, unde schimbăm mijlocul de deplasare. Recuperăm barca din curtea unui localnic, o remorcăm până la debarcader şi o punem la apă. Drumul până la Uzlina, locul în care urma să avem cartierul general pentru patru zile, nu durează mai mult de un sfert de oră. Vremea
era închisă, dar destul de plăcută. Se anunţase ceva ploaie mai spre seară, dar nu aveam de gând să ne lăsăm intimidaţi de asta. Depunem bagajele la pensiune şi ne precipităm înapoi la barcă, împreună
cu genţile cu năluci şi jiguri. Urma să mergem pe Dunăre, unde Gyorg şi nea Viorel, cel care completa echipa, ştiau nişte praguri care ţineau şalău, numai bune de cercetat.

Strapi la mare adâncime

În doar o oră de când coborâsem din maşină, eram deja ancoraţi pe primul prag, extras din bogata colecţie aflată în memoia GPS-ului. Cred că ăsta e cel mai mare avantaj al Murighiolului, faptul că poţi
ajunge imediat pe locurile de pescuit. E mult mai accesibil decât zone mai celebre, precum Periprava, Crişan sau Sulina. Am testat o mulţime de plastice, dar am avut doar câteva atacuri leneşe, neconcretizate, cu excepţia câtorva solzi mici şi argintii. Strapii enervaţi se puneau cu burta pe năluci. Ne mutăm mai în amonte şi cercetăm o porţiune de mal, unde apa inundase o zonă plină de sălcii. Lanseta mea era una solidă, dar destul de grea, în timp ce Gyorg, profesionist desăvârşit, optase doar pentru ultralight-uri. Alegere care se va dovedi nspirată, mai ales în zilele următoare, la partidele de biban.

Malul oferă câteva atacuri în forţă, dar ne dăm repede seama că e vorba despre ştiuci flămânde. Pierdem câteva năluci, schimbăm cu altele, dar schimbăm şi locul. Mergem la adâncime, pe un prag dublu prin care apa cade de la 13 m la 16 m şi apoi din nou, din 16 m în 19 m. Începem să prindem toţi, dar raportul e zdrobitor în favoarea “tăticului” Gyorg. Eu şi nea Viorel câte 1-2 strapazani, Gyorg 7-8. Raport de forţe care avea să se menţină pe toată perioada petrecută în Deltă. În sfârşit, spre seară “lovim” şi două exemplare mai răsărite, pe care le reţinem. Nu aveau mai mult de 3 kg fiecare, dar faţă de toţi juniorii de 40-50 cm pe care-i prinseserăm până atunci, erau din altă ligă.

Prânzul cu bibani

După o seară în care ne-am ghiftuit cu bunătăţile din peşte pregătite de Cristina (bucătar, ospătar, administrator şi contabil la pensiune), facem o trecere în revistă a locurilor de şalău, dar fiindcă
acestea n-au produs nimic satisfăcător, luăm o pauză de cafea la pensiune şi plecăm spre lacuri, poate dăm de ştiuci sau bibani. Intrăm pe Uzlina, realizăm că toată lumea caută ştiuci, dar informaţiile culese de la localnici ne-au convins că nu se prinde aproape deloc. Testăm, totuşi, câteva japşe şi ne convingem că pierdem timpul.

Aproape că nu conta ce era la capătul firului, twister mic sau mare, rotativă sau vobler, bibanii flămânzi atacau orice mişca pe teritoriul lor. Imediat după prânz, ajungem la un canal de legătură care promitea ceva acţiune. Sălcii cu crengile în apă, doi buşteni uriaşi scufundaţi, apă curată şi destul de adâncă. Comportamentul de pescar de competiţie al lui Gyorg iese arăși la iveală: noi încă legam jigurile de 5 grame, pe când el avea deja trei lanseuri concretizate cu trei bibani. Era clar, îi ăsisem acasă!
Erau atât de mulţi şi se hrăneau atât de frenetic, încât în două ore am prins peste o sută. Aproape că nu conta ce era la capătul firului, twister mic sau mare, rotativă sau vobler, bibanii flămânzi atacau orice mişca pe teritoriul lor. Unele exemplare erau trecute bine de 30 cm şi cântăreau peste jumătate de kilogram. La cină radem iar farfuriile cu ciorbă de somotel şi chifteluţe din peşte, după are ne bucurăm de confortul căsuţelor de la pensiune: aer condiţionat, duş cu apă fierbinte, paturi uriaşe.

Final de bibaniadă

Sâmbătă refacem traseul de şalău, ba chiar îl extindem puţin, cu alte două locuri ştiute de Gyorg şi nea Viorel, dar ne alegem doar cu o plimbare reuşită. Repetăm popasul de cafea, luăm doar echipamentele foarte uşoare şi numai jigurile şi nălucile de mici dimensiuni, după care mergem iar pe lac, hotărâţi să
producem încă o bibaniadă. Ajungem la canalul cu pricina, uimiţi că nu e nimeni acolo, deşi cu o zi în urmă trecuseră zeci de pescari care fuseseră martori trecători ai “genocidului” bibanistic. Recuperăm câteva năluci lăsate cu o zi în urmă într-un buştean şi le punem la treabă. Gyorg foloseşte twistere mici, pe jiguri de 5 grame, la fel şi nea Viorel. Eu încerc o rotativă şi un vobler Suxxes, ambele se dovedesc foarte atrăgătoare pentru bibani, dar ratez câţiva peşti din cauza dimensiunilor prea mari ale nălucilor. Întorc pentru câteva minute spatele canalului şi fac câteva lanseuri spre lac, cu Drunk-ul de la Dorado, în speranţa vreunei ştiuci capitale. N-a fost să fie ştiucă, dar am un atac violent şi trag în barcă un bibănoi de vreo 40 cm şi 600 grame, cel mai mare al zilei. Revin sub salcie, găsesc un plic cu gruburi chartreuse de la Big Hammer şi încep să recoltez biban după biban. Aproape la fel de bine ca şi Gyorg, care rămâne, totuşi, liderul incontestabil al capturilor. Prindem iarăși peste suta de bibani, după care plecăm spre pensiune, cu braţele distruse după trei zile de lanseuri. Nu ştiu alţii cum sunt, dar, pentru mine, ultima seară petrecută la pescuit e cea mai tristă.

Nu-mi rămâne decât să întorc clepsidra închipuită şi să-mi stăpânesc tremurul degetelor până la următoarea ieşire. Plecăm spre casă. Şosea, cafea, vreme rece. Îmi amintesc de culorile Deltei şi-mi promit să încerc să redau cât mai exact ceea ce trăiesc acolo, de fiecare dată.

Salut. Doresc să-mi achiziționez o lansetă pe care să o folosesc la pescuitul la răpitor, în special la știucă, dar și la șalău sau biban. Puteți să-mi recomandați o lansetă? (Radu Ionescu, e-mail)

Lucian „Gyorg” Constantin

Salut, Recomandarea achiziționării unei lansete dedicate pescuitului la mai multe specii de răpitori este similară cu cauciucurile “all season” sau cu achiziționarea unei mașini care să fie încăpătoare, să meargă și “off road” foarte bine, și pe șosea foarte repede, să fie foarte confortabilă, și dacă se poate, nici să nu consume multă benzină. În principiu, este posibil, numai că prețul acesteia nu-ți permite să o cumperi, decât dacă faci parte dintr-o categorie superioară de salarizare sau dacă ai o companie foarte profitabilă (dacă este așa, orientează-te către Megabass). În schimb, pot să-ți recomand cam cum să fie o lansetă dedicată pescuitului la știucă, șalău și biban, din punctul meu de vedere.

Știucă

În pescuitul la știucă eu prefer o lansetă moderată, cu acțiune între 10 și 30 de grame, fir textil și mulinetă de minim 2500. Din punct de vedere al producătorului lansetei, îmi este foarte greu să-ți indic unul anume, deoarece oferta este foarte bogată pe piață. Totuși, evită lansetele foarte ieftine, nu vei face decât să le schimbi mai des, dar cu același final, adică suma investită va fi aceeași, numai că vei avea mai multe bețe, dar niciunul care să-ți aducă satisfacții reale.

Șalău

Aici nu fac nici un compromis, Sakura Shinjin sau Mazzera. Sunt lansete foarte usoare, foarte senzitive, cu încărcare mare, dar cu sensibilitate extraordinară. Sesizez aproape imediat orice prezență a șalăului, datorită modului de construcție a blank-ului, precum și a numărului de inele de cea mai bună calitate – Fuji “K” – special concepute să nu încurce firul la lansare și, de asemenea, să echilibreze blank-ul. Chiar dacă pescuiesc pe Dunăre de pe mal, unde folosesc lansete mai lungi, sau pe lac din barcă, unde am nevoie de lansete mai scurte, consider de departe că Sakura este cea mai bună opțiune. Iar prețul pentru cele două modele nu este chiar prohibitiv.

Biban

La biban, cam orice tip de lansetă ultra-light este indicată, dar cu predilecție cele extra fast. De ce extra
fast? În mod special pentru că bibanul, în esență, este un răpitor foarte vorace, dar destul de dificil de înțepat. Dacă blank-ul lansetei este extra fast, atunci îmi permite să sesizez orice mușcătură, oricât de mică ar fi aceasta. Ca un punct de referință, un gramaj de încărcare la lanseta de la 0,4 grame la 7 grame – maxim – este ideal pentru a prinde biban.

Ca o scurtă sinteză, o lansetă ușoară și senzitivă îți poate oferi satisfacții deosebite atunci când pescuiești o zi întreagă. Faptul că lanseta este ușoară nu face decât să sporească confortul pe care îl vei avea pe toată durata partidei de pescuit. De exemplu, Sakura folosește carbon IM30T, ceea ce face ca aceste lansete să fie deosebit de ușoare, dar extraordinar de senzitive – iată de ce sunt preferatele mele în categoria light – ultra-light.

Poate hulit, poate adorat, pentru mine bibanul reprezintă un partener redutabil. Hulit de mulți datorită selecției pe care acesta o făcea printre pescari în etapele de concurs demult apuse. Chiar dacă vorbeai de munte sau de Valea Argovei, bibanul devenea ținta finală în fișele de punctaj. Adorat de alții, datorită stilului caracteristic de pescuit, a complexității prezentărilor, a inconsecvenței sau agresivității în hrănire. Am întâlnit atâtea moduri la care a răspuns bine bibanul în concursuri, încât aș fi putut scrie un articol întreg doar despre asta, dar voi încerca să sintetizez.

Pentru a fi punctual față de următoarea etapă din Campionatului Național de Spinning Aventuri la Pescuit, etapa Open de la Mânjești, dedicată bibanului, am să detaliez experiența mea de pe acestă pistă. Aici am urcat pe locul 3 în Cupa Moldovei anul trecut și pe locul 2 în Campionatul Național 2009, poziții care v-ar putea convinge să țineți cont de sfaturile mele, și gratuite pe deasupra. Ca să aveți o imagine cât de cât clară a pistei de concurs, vă spun că este unul dintre lacurile cel mai simplu de anticipat când vine vorba despre mișcările bibanului, comparativ cu alte piste de concurs. Aceasta datorită topologiei fundului pistei de concurs. Lipsa de structuri pe fundul apei face ca peștele răpitor, în special bibanul, să aibă un comportament caracteristic. Detaliind, dacă veți avea un fund cu structuri, bibanul își va găsi zone de atac sau protecție la adăpostul umbrelor sau al întunericului conferit de acestea. Acolo veți identifica bibani de culoare neagră cu dungi transversale evidente și aripioare roșii.

Toate elementele menționate îl fac să se confunde cu structurile sau cu umbrele reflectate de acestea. În cazul bibanului de Mânjești, culoarea acestuia este preponderent albă, aproape de culoarea fundului nisipos, dezvoltându-și totodată și o strategie de hrănire caracteristică, de multe ori hrănindu-se între ape. Asta este o informație extrem de prețioasă. Învățați să pescuiți între ape și veți avea rezultate mai bune decât cei care se vor încăpățâna să insiste pe fundul apei. Dar să trecem la pista de concurs și la secretele pe care le ascunde. Așa cum spuneam și mai devreme, faptul că bibanul nu are structuri în care să se camufleze face ca prezentarea să difere față de stilul clasic. Pentru a vă face să întelegeți mai bine, o să vă descriu strategiile mele la competițiile amintite.

Cupa Moldovei

Din informațiile colectate la fața locului de la paznici și pescari, știam de la început că bibanul are anumite locuri preferate. În prima manșă am ales să pescuiesc în fața locului de campare, pe apă mică (N46 34.190 E27 50.585). Seara am încercat la mal un Kopyto Motor Oil (culoare cu care am pescuit aproape exclusiv în concurs) de 2 cm, lestat cu 2 grame și purtat continuu în suprafață. Din 5 lanseuri am reușit să înțep 3 bibani, confirmându-mi faptul că locul ales avea să dea rezultate.

După start, m-am poziționat la circa 20 de metri de mal, aproape în dreptul pontonului din fața campării, puțin în stânga, pe apa de 1,5 m – 2 m. Peștii au răspuns aproape imediat, dar după circa 2 ore de pescuit nu am mai avut am prezentări. Se pare că aceștia se retrăseseră pe apă mai adâncă, dar în suprafață. În final am reușit să găsesc un pâlc de plante în apă, iar bibanii erau cantonați la circa 40-50 cm de suprafața apei. La final m-am clasat pe 2 în grupă, pescuind pe doar 3 locuri. În a doua manșă, regulile ne-au obligat să pescuim pe toată pista de concurs. Știam din start că zona de la călugăr, pe care o vizam, avea să fie ocupată de către cei 5, având de departe avantajul vitezei. M-am decis să abordez aceleași locuri ca și în prima manșă, cu diferența că acum puteam să anticipez migrarea bibanului. Folosind aceeași strategie și aceleași năluci, dar fiind atent la aspect descoperite anterior, am reușit să dublez cantitatea de pește din prima manșă. Manșa finală mă ducea în zona barajului, și știam că va fi greu să prind un loc acolo, din cauza posesorilor de motor torqueedo. Se pare că am fost inspirat, reușind să mă poziționez în extrema stângă a barajului. Seara, discutând strategia cu fratele și cu băiatul meu, ambii debutanți, am spus următoarea frază: „să dea Dumnezeu să se sucească mâine bibanul și să nu mai mănânce orice, atunci să vedem ce vor face cei care nu știu să se adapteze”. Și se pare că am avut gura aurită. După primele lansări am reușit să punctez aproape pește după pește, chemând arbitrul la măsurare după prima oră de pescuit.

În jurul meu liniște totală, chiar dacă erau mai mult de 5 concurenți pe acel loc. Care a fost secretul care m-a diferențiat? Stilul de mulinare. Lestasem cu 5 grame pe același Kopyto de 2 cm, dar stilul de mulinare era diferit față de al celorlalți. Lăsam să cadă momeala pe fundul apei, urmând să mulinez continuu peste pragul pe urcare care era în fața mea, fără stop. După o scurtă mulinare, peste primii 50 cm, unde simțisem că erau cantonați peștii, acceleram puțin twisterul din manivelă și se repezeau ca înecații în jig. După măsurare și punctare, peștii parcă au disparut în ceață. Mi-am dat seama că s-au „sucit” numai după ce Dan Crăciun de la Vâlcea mai prindea câte ceva pe suprafața apei. Atunci am schimbat cu un gramaj mai mic, găsind bibanii la suprafață și câștigând detașat finalul de manșă.
Cu lecțiile făcute la Cupa Moldovei și cu antrenamente din greu, am început încrezător etapa din Campionatul Național. Antrenamentele m-au ajutat să-mi completez zonele de interes de pe fiecare sector, precum și să găsesc o nălucă prinzătoare: un grub Motor Oil de la Relax de 3 cm, cu glitter în el. Nu neapărat că năluca atrăgea mai mult atenția bibanului, ci mai mult că nu atrăgea atenția știucii, care ataca foarte des, ceea ce însemna timp prețios pierdut. Cum bibanul intra aproape la orice, când găseai modul de recuperare și locul, nu trebuia decât eviți știuca. Eu asta am făcut:

- am reușit să găsesc o nălucă nu atât de atractivă pentru știucă
- mi-am echipat firul textil Berkley FireLine Crystal de 2lb, cu un înaintaș de fluorocarbon Seaguar de la Teylaxu de 0,25. Logica fluorocarbonului: firul este transparent în apă și are rezistență mare la abraziune.

Am intrat în prima mașă cu un ghinion, motorul de 2 cai torqueedo a cedat stresului chiar din prima, când am lovit tija centrală cu ancora, fapt pentru care am fost scos din joc chiar de la plecarea în manșă. Când toată lumea era deja pe locuri, eu dădeam la vâsle vertiginos către unul dintre locurile rămase disponibile către capătul barajului. După mai multe poziționari neinspirate, am găsit un loc care m-a ajutat să obțin un nesperat loc 6 în manșă, după toate eforturile și ghinioanele. Bibanii au avut un comportament destul de ciudat, migrând diferit de la oră la oră, între diferite adâncimi. Avantajul l-a constituit faptul că m-am poziționat chiar în colțul barajului, (N46 34.048 E27 50.038), având diferite adâncimi pe zona din jurul meu. Nu ezitați să testați și punctele N46 34.033 E27 50.296; N46 33.999 E27 50.234, dar și pe cele două praguri, de la 2 la 3 metri, și de la 3 la 4 metri, de pe toată zona la baraj.

În a doua manșă am intrat pe sectorul unde nu aveam o strategie clară, dar m-am bazat pe locurile găsite la antrenament în două zone distincte – coordonatele: N46 34.489 E27 50.092 și N46 34.487 E27 50.104.

Făcând bilanțul când mai aveam aproape mai puțin de o oră până la sfârșitul manșei de pescuit, am anticipat clar că aveam nevoie de o schimbare pentru a câștiga sectorul. Am luat destul de greu decizia să mă mut pe coordonatele N46 34.568 E27 50.429, unde în antrenamente găsisem o diferență nesemnificativă de nivel, practic un prag, dar ușor vizibil. Am pescuit aproape în toate direcțiile, dar cel mai frecvent mi-a răspuns cu fața către mal. Cred că inspirația a constat în alegerea nălucii și a greutății în acel moment, lestând cu o greutate mare, 7 grame, și cu același grub motor oil de la relax cu care am pescuit aproape tot concursul. În aceea ultimă oră s-a decis pentru mine câștigarea sectorului cu cei 34 de bibani care au totalizat 723 cm, cu doar un cm peste Laurențiu Andronic. Ultima manșă a fost confirmarea faptului că antrenamentul și dorința de a câștiga sunt elementele cheie ale unei competiții de pescuit. Înainte de concurs m-am apucat să bat malurile într-o parte și în alta. Așa se face că pe sectorul de lângă campare am găsit o zonă care, chiar dacă avea fundul mâlos, ținea destul de bine biban. Astfel, în ultima manșă m-am poziționat chiar în această zonă, destul de aproape de mal, pe o apă de maxim jumătate de metru (N46 34.277 E27 50.590).

În primele două ore am stat destul de relaxat, punctând regulat biban după biban în intervale scurte. La un moment dat atacurile au dispărut. Mi-am lăsat bățul din mână și m-am uitat la liniile de concurenți, gândindu-mă cam pe ce apă stau aceștia, având experiența antrenamentelor. Astfel, am realizat că atacurile cele mai frecvente erau pe apa mai adâncă, oarecum explicabil datorită plafonului de presiune care scădea vertiginos.

Un alt element care mă ajută în concursuri este ceasul meu japonez care îmi arată modificare presiunii atmosferice. Orice detaliu este
important. În baza observației atente și mutându-mă către apa mai adâncă (N46 34.190 E27 50.527), am punctat regulat biban după biban, la intervale destul de lungi, dar atât cât să mă țină în mână; am câștigat și ultima manșă, obținând în final locul 2 pe concurs, după Mircea Ciobanu. Cel mai surprinzător pentru mine – și cred că nu numai – este că Paco nu a reușit să obțină nici un punct în acestă etapă, aducându-mă nesperat pe primul loc în clasamentul general. Dacă cineva îmi spunea că Paco nu va reuși să obțină
nici un punct într-o etapă de biban, nu aș fi crezut că era posibil, eu fiind unul dintre cei care au avut destul de mult de învățat de la el

Sfaturi importante pentru concurs:

- nu eliberați bibanul nepunctabil în zona de pescuit din acel moment; bibanul pe care l-ați ținut în juvelnic, sau care a fost în dril emite un feromon de panică având un efect inhibitor pentru alți bibani din cârd dacă ajunge între aceștia
- schimbați în permanență stilul de pescuit pe aceeași zonă, dacă vedeți că prezentările s-au diminuat
n schimbați și adâncimea de pescuit, bibanul nu se comportă ca știuca sau șalăul, acesta se simte
bine și în suprafață, sau între ape
- folosiți jiguri cu tija la ac cât mai subțire, dacă puteți turnați-vă sau găsiți jiguri turnate cu ace foarte subțiri, similare cu cele de la muscă
- dacă bibanul se hrănește la fundul apei, nu ezitați să treceți imediat pe gramaje mai mari, pentru a
economisi timp prețios

Detalii ale rețetei de succes de la Mânjești:

- în apa de lângă mal am pescuit cu Kopyto de 2 cm Motor Oil, transparent sau cu glitter negru, lestat cu 5 grame, pe ace Matzuo de 6
- prezentarea pe acest ansamblu era alternată între dinți de ferăstrău și două ture de manivele cu stop
- între ape am folosit aceeași nălucă, dar lestată cu 2 grame
- stilul de mulinare între ape trebuie să aiba în vedere trei aspecte extrem de importante: localizarea adâncimii de staționare a bibanului, viteza de mulinare, stilul de mulinare

- la localizare adâncimii reluați ceea ce v-am explicat în numărul din martie 2010 al revistei, aruncați și numărați diferențiat la fiecare lansare
- la viteza de mulinare alternați din manivelă, când mai repede, când mai ușor, dar închipuiți-vă cum lucrează năluca în apă
- la stilul de mulinare este puțin mai complicat decât la primele două. Începeți pe mulinare continuă în diferite adâncimi ale peliculei de apă. Alternați cu mulinare continuă de 4 manivele și stop, încercând progresiv reducerea mulinărilor continue cu stopuri scurte. În toate aceste stiluri încercați și să accelerați
scurt ritmul nălucii. Explicația este că bibanul câteodată urmărește năluca în cârduri, nu atacă, dar dacă vede că năluca îi dispare din față devine agresiv și atacă instinctiv.

Din agenda secretă a unui campion

Valea Argovei fără secrete

Cu riscul ca o parte din cei care participă la concursuri să fie deranjați de aceste dezvăluiri în premieră, voi continua episoadele, așa cum v-am promis. Într-un fel poate au dreptate, cei experimentați vor trebui să muncească mai mult, să fie mai atenți, să învețe mai mult, sau să aibă noroc mai mult.

Motivul pentru care fac aceste dezvăluiri este faptul că vreau ca cei care participă la competiții și se dedică acestui frumos sport să primească cât mai multe informații, mărindu-și șansele către un loc fruntaș în ierarhia spinningului. Astfel, dacă au dăruire și pasiune pot să ne sporească șansele de a câștiga un concurs în străinătate. Până la urmă, asta e și ideea: nu să ne demonstrăm cât suntem noi de buni, ci de a selecta și trimite un lot național valoros la competițiile internaționale.
În acest episod am să vă dau toate detaliile pe care le cunosc despre pista de la Valea Argovei, acolo unde se va ține următoarea etapă din Campionatul Național de Spinning Aventuri la Pescuit.
Cu riscul de a mă repeta, nu luați sfaturile mele ca pe un element determinant în câștigarea concursului. Totul depinde numai și numai de voi. Țineți cont de recomandările din primul articol al acestei serii (AVP 90, n. red.), punctând doar elementele cheie:

■ schimbarea mentalității de pescuit, trecerea de la plăcere și relaxare la un pescuit concentrat, dedicat și focusat
■ disciplină în antrenamente precum și în concurs
■ captarea și selectarea câtor mai multe informații
■ dorința de a câștiga
■ muncă și răbdare susținute

În primul rând, țineți cont că Valea Argovei este o pistă foarte pretențioasă. Șalăul are un comportament poate atipic față de alte piste, datorită faptului că este exploatat sau alergat intensiv de toți
pescarii. Cu timpul, și-a creat sisteme proprii de protecție, a găsit zone de hrănire diferite de cele standard, de multe ori schimbând chiar și topologia clasică de pescuit. Vă recomand să mergeți pe
locurile clasice, cu praguri abrupte, zone cu nisip sau pietriș, drumuri sufundate, pamânt bătătorit, păduri sau case scufundate, dar să nu evitați și zone care nu vă zic nimic, poate o inspirație de moment sau o « inspirație » dată de sonar. De cele mai multe ori, prezentările șalăilor de aici sunt foarte ușor detectabile. O oprire întinsă a firului sau o ușoară tresărire a acestuia poate fi interpretată drept o prezentare evidentă. Se zice că un pescar bun înțeapă și la prag și la structură, așa încât nu ezitați să înțepați
de fiecare dată când simțiți un semnal cât de mic. Pentru Valea Argovei, și nu numai, veți avea nevoie de un sonar performant, care să aibă și GPS. Vă recomand cu căldură un Humminbird 798 cu SI Combo, care are GPS integrat și Side Imaging. Puteți să-l luați de oriunde, dar aveți grijă la garanție; sunt destul de sensibile și, dacă aveți probleme cu el, ați rămas fără bani. Îl recomand din mai multe puncte de vedere, dar menționez numai două dintre ele, poate cele mai importante: Side Imaging și GPS. Funcția Side Imaging vă permite să vizualizați pe o suprafață laterală mare, paralelă cu suprafața apei, eu reglându-l astfel încât să văd 50 m stânga și dreapta. Gândiți-vă că acest sonar face practic o poză de la nivelul apei, în stânga și în dreapta bărcii, paralel cu suprafața apei, scoțând în evidență orice mică structură sau tipul de substrat. Dacă nu ați avut așa ceva, nici nu vă dați seama ce avantaj enorm aveți pe apă cu acest sonar. Aveți în poza de mai jos un exemplu de cum puteți vedea o zonă cu pietre situate la circa 10 m în stânga bărcii, precum și pragul de la mal, situat la 45 m în stânga bărcii. GPS-ul de pe acest sonar este integrat și are tehnologia WAAS (Wide Area Augmentation System), care asigură o precizie foarte mare la localizarea pe punctele salvate sau pe coordonate introduse de voi, unele chiar din acest articol. Ca să vedeți cât de practic este acest GPS integrat în sonar, vă pot da un exemplu: în prima manșă un coleg de club găsește o zonă cu potențial și vă poate da coordonatele locului respectiv. Când vei intra pe acel sector nu faci altceva decât să introduci coordonatele și să te poziționezi cât mai repede și mai precis.

Sectorul 1

Statistic, este sectorul cel mai greu și cu cele mai slabe prezentări. Ca să vă faceți o idee, în 2008 m-am antrenat pe Valea Argovei aproape 10 săptămâni la rând, weekend de weekend. În primele două săptămâni, am pescuit pe sectoarele 2 și 3, restul de 7-8 săptămâni pe sectorul 1. În timpul concursului, tot pe sectorul 1 n-am prins niciun pește (blank, în limbaj pescărec).

Pe punctul 1 veți găsi o zonă cu praguri și plauri scufundați pe o apă de 4 – 5 m. Stați în special cu spatele către locul de campare, pescuind în fața voastră, precum și la 45 grade, ținta către punctul 10. Pe punctul 3 veți găsi în fața voastră o insulă. Din poziția pe care vă aflați nu există un prag accentuat, dar are fundul tare pe apa adâncă. Pe punctul 4, cu spatele către locul de campare, veți avea în față o insulă de stuf destul de măricică. Căutați să lansați către colțul din dreapta al insulei, cât mai aproape de aceasta. Locul 5 este pe o zonă cu apă adâncă de 6 – 8 m, mai precis un canal care se continuă din punctul F (prag). Veți avea un prag abrupt către insula de stuf pe care merită încercat, dar vă recomand să încercați și direct în acel canal. Pe punctul 6 stați cu spatele către punctul C, cu fața către punctul B. Veți da de un drum scu-
fundat, care pleacă din dreapta voastră către jumătatea distanței dintre punctul 8 și punctul B. Pe punctul 7 insistați către colțul limitei de sector din dreapta (cu spatele la campare). Este o zonă cu
praguri unde se formează un curent la îngustarea către canal. Perpendicular pe linia imaginară a limitei de sector aveți în apă un stâlp scufundat (găsit cu sonarul). Dacă îl veți găsi n-ar fi exclus să găsiți și ceva șalăi acolo. În punctul 8 e o structură care merită și ea testată. La punctul 9 aveți pragul de la mal, iar în cele două puncte 10 aveți o zonă foarte bună, cu praguri mici, dar suficient cât să țină ceva pește. Aici am prins șalăi chiar și de pe mal. Practic, a fost un loc pe care l-am descoperit după ce am văzut un localnic care pescuia de pe mal. În zona punctului A aveți o plajă cu apă mică și nisip, unde Ciprian Diaconu a câștigat manșa în 2008, când eu am dat blank pe sectorul respectiv. Insistați cu încredere, abordând o strategie de apă mică (detaliată mai jos). Locul B este poate unul dintre cele mai bune locuri din acestă zonă, dar care trebuie abordat diferit: cum stați cu spatele către locul de campare, coborâți
în trepte în fața voastră. Toate acestea trebuie abordate pe urcare, cu o recuperare continuă și stopuri scurte. Locul C este o zonă cu apă adâncă direct din mal, dar este un loc care ține pește mai mult toamna. D-ul este poziționat într-un golf, la distanță de mal, unde nu este exclus să găsiți ceva șalăi, de multe ori la limita punctabilă. Asa cum figurează și în desen, locul E este un prag, mai precis un dig
vechi care poate ține pește. Eu nu am prins acolo, dar am văzut concurenți la antrenamente care au prins. Punctul F are în perimetru un prag pe apă foarte adâncă, poate cea mai adâncă din acea zonă. În zona punctului G pescuiți cu fața către insulă, veți găsi o zonă cu ștepi dispersați, în care am găsit deseori șalăi.

Sectorul 2

Acesta cuprinde o serie de locuri cu potențial ridicat, de aceea nici nu aveți foarte multe locuri marcate pe hartă. Avem în primul rând „drumul” (A), care reprezinta un loc foarte cunoscut și foarte productiv. Vă sfătuiesc să vă poziționati pe cât posibil chiar deasupra acestuia, pescuind și direct pe el, dar și pe urcare, perpendicular pe acesta. Va fi foarte aglomerat, dar dacă prindeți un loc la „tribuna 0” nu veți regreta. Al doilea loc cu potențial îl reprezintă cel marcat cu coordonate GPS. Acolo au fost case odată, acum au rămas numai zidurile, uneori vizibile când este apa scăzută. Pescuiți către insulă, pe apă mică și în paralel cu linia de demarcare a sectorului, cu spatele către „drum”. Explorați nu numai poziția marcată, ci și zonele învecinate, încercând și pragurile mai depărtate sau zonele cu nisip pe care le veți găsi în apropiere. În punctul B veți găsi mai mult biban, dar spre seară sunt atrași și șalăi în acest loc.

Este o zonă cu pietre mari, fund tare și nisip, un loc ideal pentru răpitori în general. Punctul C l-am denumit „la cuptor” deoarece acolo chiar a fost un cuptor de pământ pentru arderea cărămizilor. Este un loc pe care
l-am aflat de la Sandu, mâna dreaptă a lui Liviu Tomoioagă. Foarte productiv în anumite momente, având o structură tare, cu denivelări sau gropi puțin adânci. În punctul D se află un canal, la mijlocul distanței dintre mal și insulă. Acesta începe chiar din punctul marcat și continuă către Gurbănești, până aproape de
colțul insulei. Este o zonă cu apă destul de adâncă, 4 – 5 m, cu un prag destul de evident pe ambele margini. După ce l-ați găsit, poziționați-vă de o parte sau de cealaltă a canalului, perpendicular sau
într-un unghi de 45 grade, în funcție de soare și de vânt. Punctul E, „ruptura”, se află chiar în dreptul unui mal rupt, puteți să-l remarcați de departe. La baza rupturii este un prag foarte abrupt, unde veți găsi șalăi grupați. În punctul F, „gropanul”, aveți o groapă la câțiva metri de mal. Puteți chiar să vedeți acest lucru
și din configurația malului. Este o zonă care, conform topologiei, este ideală de șalău, cu prag abrupt și cu fundul tare. Punctul H, „piticu”, este un loc unde n-am pescuit de prea multe ori, dar care este vizitat de multă lume, și unde, de obicei, se prinde foarte bine. Aveți în apă niște structuri de piatră, combinate cu
pământ tare. Încercați cu shaduri mari și gramaje nu foarte grele. Dacă lestați cu 7 – 9 grame, ajungeți repede la fund dar agățați frecvent. Vă recomand să tatonați terenul cu gramaje mai mici, iar dacă aveți prezentări identificați traseul unde nu agață și treceți pe gramaje mai mari. Locul I este o zonă cu apă mică, unde Mircea Ciobanu a reușit să puncteze cu 11 pești anul trecut. A câștigat și manșa, eu fiind al doilea, cu 9 șalăi punctabili.

Sectorul 3

Are o particularitate interesantă: concentrează locurile bune către capătul sectorului. Începând de la punctul A, veți găsi un prag perpendicular pe mal, la circa 30 m de acesta. Aici am reușit să punctez în concurs, în special între ape, folosind jig-uri de 3 – 4 grame și shaduri mari, 9 – 12 cm. În punctele B veți găsi pe fundul apei o zonă destul de mare cu ștepi, în care pot pescui simultan cel puțin 4 concurenți. Este un loc extrem de productiv, în anumite cazuri. La punctul C, „platoul”, aveți o trecere de la 4 – 5 m
către 2 m printr-un prag foarte evident. Încercați nu numai de pe apă mică spre apă mare, ci și invers. La plopi (punctul D), se află un prag la circa 10 m de mal, și un loc foarte bun de biban, dar câteodată ține și șalău, datorită curenților formați. Punctul E este situat pe o zonă de ștepi paraleli cu malul, pe o fâșie nu
foarte lată dar destul de lungă, circa 15 m. La punctul F aveți un prag la distanță destul de mică față de mal, 20 – 25 m. Încercați să vă poziționați la 45 grade față de stație și să aruncați către prag. Pe punctul G, chiar în dreptul stației, aveți niște structuri de beton sub apă, care, de multe ori, țin șalău. Folosiți cu încredere offset și plumbi tungsten de 3 – 5 grame cu shaduri BTS sau Yamamoto mari, 10 – 12 cm. Atacurile vor fi pe măsură! Punctul H l-am descoperit la antrenamente și am observat că ține șalău în special când sunt valuri mari. Punctul I vă recomand să-l abordați cu spatele către stație și să aruncați către colțul din dreapta al acelei limbi de pământ. La circa 20 m de mal veți găsi un prag interesant. Mutându-ne către zona din dreapta a sectorului, la punctul J veți găsi un prag care ține până aproape de punctul M, plecând de la 20 m de punctul J, distanțându-se de mal către punctul L, și apropiindu-se din nou de mal către punctul M. În aceea zonă încercați și la punctul K, acolo am reușit să prind nu mai puțin de 6 șalăi la concursul din 2007. În punctul N se află o groapă destul de aproape de mal, nu foarte adâncă și nici foarte lată, de aproximativ la 6 x 6 m, cu o diferență de nivel de 20 cm și cu fund tare, testați-o cu încredere. Punctul O, „sub sat”, este un loc foarte bun care ține de multe ori șalăi punctabili.

În încheiere, am să vă descriu cum văd eu împărțite categoriile de pescari de șalău, pozitionați față de ansamblul (lansetă, mulinetă, nălucă, fir) care îi desparte de acest magnific pește:

■ în prima categorie se află cei pe care i-am numit „la mulinetă”: sunt cei care pescuiesc uitându-se pe cer, după păsărele… chiar și în timpul concursului. Dacă îi ia șalăul de mână cu tot cu băț, au punctat și ei, altfel nu
■ a doua categorie este reprezentată de cei care se uită pe fir încă de la primul lanseu, așteptând fiecare mișcare sau tresarire pentru a înțepa. De multe ori chiar le iese bine.
■ în a treia categorie se află pescarii care se identifică cu tot ansamblul, poziționându-se la capătul liniei, cabrați, în legătură directă cu năluca. Își închipuie fiecare mișcare a nălucii în apă, fiecare tip de substrat atins de bila de plumb. Simt până și vibrațiile mișcării șalăului în apă urmărind năluca. Dacă o mișcare atipică perturbă simțurile acestora, să vă așteptați la o fandare ca de scrimă, care rupe liniștea bălții într-un șuier. Fiți siguri că „negresa” (jig-ul) va pătrunde atât de adânc în maxilarul dințosului încât acesta va ajunge fără îndoială pe fișa de concurs. Sunt cei pe care îi vedeți, nu întâmplător, printre primii 10 pescari din clasament în fiecare an.

Gândiți-vă și voi unde vă poziționați și mai discutam. Până atunci, fir întins pe Valea Argovei, și nu uitați: rămâneți la festivitatea de premiere, indiferent de locul ocupat la finalul concursului. E o dovadă de respect față de ceilalți concurenți, de organizatori și față de voi înșivă

Din agenda secretă a unui campion

Gyorg continuă sfaturile pentru pescuitul la răpitori cu prezentarea echipamentului necesar pescuitului din barcă.

Barca

Aceasta trebuie să fie uşoară, cu chilă gonflabilă, usor de montat şi demontat, rezistentă la diferenţele de temperatură, în special la temperaturi ridicate. O bună opţiune sunt bărcile de la NM Marine, Allroundmarine Jocker 210, sau similar. Evitaţi bărcile Kingfisher, care au probleme când se încing la soare.

Oricum, fiţi atenţi la presiunea cu care umflaţi barca, dimineaţa va fi răcoare, iar la amiază soarele va încălzi barca, mărind presiunea în compartimentele acesteia. Dacă nu veţi fi atent la acest aspect, puteţi să vă treziţi cu barca explodând sub voi în timpul concursului. Dacă optaţi pentru o barcă cu podea gonflabilă, vă sfătuiesc să aplicaţi un strat suplimentar de cauciuc protector sau un alt strat izolator, pe care îl veţi decupa după dimensiunea podelei. După ce aţi umflat puţin podeaua, atât cât să se aşeze, întindeti stratul suplimentar şi umflaţi la maxim podeaua. Astfel veţi fi siguri că nu veţi înţepa podeaua când vă este lumea mai dragă. Ştiu cazuri în care podeaua a fost găurită chiar şi cu un biban scăpat în barcă.

Motorul de barcă este foarte important. Dacă vă dă mâna, achiziţionaţi un motor Torqueedo de maxim 6 cai, este suficient pentru a ajunge în timp util la orice loc de pescuit. Ţineţi cont că veţi avea nevoie de două baterii de mimim 100 de amperi şi de încărcător rapid pentru baterii. Dacă nu vă permiteţi acest tip de motor, mergeţi pe principiul „cel mai bun e cel pe care mi-l permit”. În altă ordine de idei, feriţi-vă să ţineţi juvelnicul în apropierea elicei, vă puteți trezi fără peşti deoarece aţi tăiat plasa, întâmplare păţită de mine în concurs, la Valea Argovei.

Sonarul

După atâtea concursuri la activ, consider că pescuitul de competiţie la şalău sau biban fără sonar nu are prea mari sanse de izbândă. Aici veţi avea în vedere să investiţi atât cât vă puteţi permite.

Eu folosesc un Humminbird 797 cu side imaging, ceea ce îmi permite să văd excelent pragurile şi tipul de fund nu numai de sub barcă, dar şi cu o acurateţe de până la 50 m în lateralul bărcii. Are şi GPS, ceea ce mă ajută să-mi marchez locurile de pescuit de la antrenament, sau pe cele în care au pescuit alţi colegi de club, care îmi pot da coordonatele. Poate vi se pare un pescuit puţin prea tehnologizat, dar vă asigur că o mare parte dintre participanţii la concursurile de pescuit sunt dotaţi cu aşa ceva, unii chiar cu ultimul răcnet în domeniu (high definition, quadra beam etc). Am să revin într-un articol viitor cu poze şi detalii amănunţite despre performanţele sonarului şi despre modalităţile prin care acesta vă poate ajuta consistent în competiţii.

Ancora

Vă recomand să aveti în permanentă cel putin două ancore în barcă, una în jur de 3-5 kg si una de 10-12 kg. Poate vi se pare mult, dar, dacă veti prinde un vânt ca lumea, veti vedea că si cu acestea două aruncate în apă si tot veti avea probleme de ancorare. Dacă nu bate vântul puternic folositi ancora usoară, iar dacă intensitatea creste, schimbati ancorele între ele.

Echipati ancora cu sfoară cât mai groasă, de tipul celor care nu retin apa, din plastic. Ancora trebuie să fie de formă pătrată sau dreptunghiulară, iar partea de prindere cu sfoara să fie pozitionată excentric într-una din părtile ancorei, nu pe mijlocul acesteia, astfel încât, în momentul în care barca tinde să formeze în ancoră, acesta să se înfunde si mai mult.

Când ati pus ancorele în barcă, legati cu atentie sfoara de barcă. Dacă nu procedati astfel, este posibil să uitati că nu ati legat-o si după ce ati aruncat-o să rămâneti fără ea. Faceti un nod de marcaj cu 2 m înainte de a scoate ancora din apă, astfel veti sti că mai aveti putin si ajungeti la capătul sforii fără să faceti zgomote în barcă. De asemnea, marcati si sfoara pe segmente de lungimi, acestea vă vor ajuta să lăsati ancora pe fund fără să speriati pestii. La clean nu folositi ancora decât în cazuri extreme, dar învătati să folositi motorul electric si vântul sau curentii ca parteneri. Urmăriti directia vântului si folositi-vă de acesta pentru a pescui în paralel sau la 45 de grade fată de mal.

Alte accesorii indispensabile în barcă:

- super glue, pentru a repara o momeală care v-a adus rezultate in piatra de ascutit jiguri, pentru cazul în care aveti un jig afectat si vreti să nu-l schimbati, din acelasi motiv, acela de a economisi timp
- tamburi de rezervă cu diferite tipuri de fire
- unghieră si patent, o să realizati cât de utile sunt aceste accesorii aparent banale
- nu uitati minciogul sub nicio formă
- nu plecati fără vâsle chiar si dacă sunteti siguri că vă puteti baza pe motor si pe baterii.

Pescuitul șalăului pe înțelesul tuturor

După susținerea antrenamentelor, puneți-vă la punct o strategie de abordare a locurilor de pescuit, precum și a timpului petrecut pe acestea. Adică fixați-vă dinainte locurile unde urmează să pescuiți și determinați exact cât timp veți petrece pe acestea dacă peștele nu vă răspunde la momeală. Creați-vă
priorități în privința locurilor, astfel încât să abordați prima dată locurile cu un potențial cât mai mare. Nu vă recomand să păstrați locurile bune către sfârșitul manșei, deoarece este posibil să se fixeze
altcineva pe acel loc. Nu pierdeți foarte mult timp pe un loc de pescuit, chiar dacă aveți încredere în acel loc, mai mult de o oră va fi suficient, iar dacă nu ați prins niciun pește, schimbați locul. Dacă aveți prezentări, nu părăsiți locul respectiv pe orice pistă ați concura, cu potențial sau fără.
Dacă nu ați avut prezentare, nu vă grăbiți să recuperați momeala din apă. Veniți cu recuperarea până sub barcă, iar când ați simțit că este aproape perpendicular, ridicați scurt vârful, astfel încât momeala să fie la maxim 2 cm de fundul apei și așteptați 2-3 secunde, este posibil să fiți șocat de agresivitatea cu care șalăul poate să atace în acest caz. Explicația este că șalăul urmărește momeala până sub barcă, iar în momen
tul în care aceasta se ridică perpendicular, atacă instantaneu. Aceasta a fost una dintre tacticile care m-au ajutat ca la Dârvari să mă clasez pe locul al doilea.
Acestea sunt poate doar câteva dintre modurile în care puteți să atrageți atacurile șalăilor din pistele de concurs. Dar, așa cum am promis, voi reveni cu detalii suplimentare amănunțite pentru fiecare pistă în parte.

Când ați ajuns pe locul de pescuit rețineți următoarele aspecte:

- nu vă grăbiți, dar nici nu pierdeți timpul, graba vă poate afecta concentrarea necesară câștigării
manșei/concursului
- reglați frâna tamburului la mulinetă înainte de startul în manșă. aceasta nu trebuie să fie nici
slabă, ca să nu puteți înțepa pe măsură, dar nici să vă rupă firul din șocul înțepării
- țineți minte că orice secundă este prețioasă în timpul concursului, organizați-vă și veți economisi timp prețios. grupați nălucile și jigurile pe dimensiuni și gramaje, marcând cutiile astfel încât să vă fie foarte ușor să le identificați direct din gențile de pescuit (foto)
- lăsați ancora cât mai calm cu putință
- nu lansați aiurea în apă, fiecare lanseu reprezintă o șansă de a avea un atac sau chiar de a
prinde primul pește punctabil. Aveți încredere în fiecare lanseu, gândiți-vă că este posibil să aveți un atac oricând
- înainte de a arunca, luați-vă un reper de pe mal și concentrați-vă să aruncați exact în acea direcție
- pe măsură ce veți exersa, veți prinde și experiență
- fiți atent la distanța și direcția în care ați aruncat, chiar dacă lanseul nu a păstrat direcția dorită
inițial. Dacă rețineti poziția unde ați aruncat și ați avut atac, dar nu ați reușit să înțepați, sau ați avut
o prezentare, vă va fi de folos la următorul lanseu
- imediat ce năluca a atins apa, căutați să întindeți firul. La clean este recomandat să întindeți firul încă din timpul în care năluca se află în aer, înainte să atingă apa
- după ce momeala a atins apa, începeți să numărați și fiți atent la orice semnal de pe firul
care plutește pe apă
- nu vă uitați la nimic altceva decât la orice semnal de pe fir. Închipuiți-vă că sunteți doar voi și peștele pe apă, nu vă interesează ce se vorbește în jur, unde s-a poziționat unul, sau ce prinde altul. este foarte important să respectați acestă recomandare, succesul vostru depinde de concentrarea voastră
- lanseta o veți ține în linie cu direcția de lansare, cu vârful ușor ridicat
- nu vă bazați numai pe semnalele date de atac în băț, pentru că acestea pot fi câteodată istorie.
prima dată veți urmări firul pe apă, unde orice semnal trebuie să fie vizibil, sau abia perceptibil
- dacă nu vedeți foarte bine linia completă a firului, până la intrarea acestuia în pelicula apei,
lăsați scurt firul în apă și acesta va reține mici particule de apă, care, odată ridicate deasupra
apei, vor deveni vizibile
- dacă este vânt puternic, folosiți exclusiv fir textil și gramaje puțin mai mari decât de obicei. În acest
caz, cautați să lansați ori în direcția vântului, ori contra acestuia, niciodată perpendicular pe direcția lui
- în cazul în care nu aveți prezentări pe vânt, încercați să pescuiți chiar în malul în care vântul
bate, chiar în locul în care se sparg valurile. De multe ori răpitorul vine să atace în acestă zonă, bazându-se pe faptul că peștii mici vor fi amețiți de valurile mari care se sparg în mal
- imediat ce firul atinge apa, începeți să numărați în gând. Dacă prima data ați numărat
spre exemplu până la 10, iar la urmatoarea lansare în același loc firul se oprește la 5, înțepați
instant, este posibil să fie un pește cu momeala deja în gură și voi să nu știți
- de fiecare dată când aruncați, numărați până jigul ajunge pe fund. La un moment dat o să vă
intre în reflex și veți simți imediat că năluca a staționat mai mult decât ați ținut voi evidența, semn că șalăul este deja cu ea în gură
- așteptați până ajunge momeala pe fund, indiciu dat de slăbirea firului. ridicați vârful lansetei scurt și dați două ture de manivelă, după care opriți. continuați alternând turele de manivelă până veți avea o prezentare. Dacă la un moment dat veți simți că jigul s-a oprit în ceva, dar totuși nu ați simțit atacul, nu ezitați și înțepați energic. O vorbă mare spune că un pescar bun de spinning înțeapă orice prag sau structură de pe fundul apei
- încercați să vă închipuiți configurația fundului pe măsură ce recuperați. orice detaliu trebuie
reținut, în fiecare lanseu
- dacă pescuiți aproape de mal, nu ezitați să aruncați năluca direct pe mal, aducând-o apoi în primul prag al malului. De multe ori am găsit șalăii grupați acolo
- dacă totuși nu aveți nici un semnal, schimbați tactica astfel: pe aceeași adâncime de apă lestați
jigul cu o greutate mai mare (9-10 g). După ce a ajuns pe fund, imprimați aceeași smucitură scurtă
din vârful lansetei, iar după ce plumbul atinge a doua oară fundul, începeți să mulinați continuu, dar
nu rapid, închipuindu-vă cam cum ar merge shad-ul chiar în apropierea fundului. În acest caz, atacurile
sunt, de cele mai multe ori, foarte agresive.

Continuare: Dezvaluiri la rapitori 3 »

Locuri, fire, năluci, lansete, zile, anotimpuri, ore. Un serial inedit în Aventuri la pescuit

Secretele lui Gyorg

Din agenda secretă a unui campion Lucian Constantin, Gyorg pentru apropiaţi, a decis să ia o pauză şi să nu mai participe o vreme la concursuri, cel puţin nu la cele din prima ligă. Îşi va rezerva dreptul de a mai merge la o etapă, două, pentru pura plăcere de a pescui, dar atât. Nu pune această decizie pe seama unor nemulţumiri sau motive obscure şi nici nu încearcă să-şi justifice gestul cu ajutorul unor explicaţii elegante. Mai mult, sugerează celor implicaţi în fenomen să nu ia această decizie ca pe un model. În serialul pe care-l începem aici, Gyorg va dezvălui cititorilor, o premieră pentru orice stil de pescuit de la noi, toate secretele învăţate de-a lungul carierei sale competiţionale, fie ele despre bălţi, vaduri, monturi, echipament sau năluci.
Ştie că unii dintre cei care-l cunosc vor fi bucuroşi, iar alţii foarte deranjaţi de deconspirarea secretelor, dar îi asigură pe toţi că singurul resort din spatele acestor dezvăluiri este încercarea de a încuraja participarea la concursurile de spinning şi de a echilibra balanţa astfel încât şi începătorii să aibă şansele lor.

2005 Campionatul Național de spinning locul 5
2006 Campionatul Național – Turneul Aventuri la Pescuit locul 6
2006 Cupa Moldovei locul 1
2007 Turneul Aventuri la Pescuit locul 6
2008 Campionatul Mondial de Bass (FIPS-CIPS) locul 4 pe națiuni,
locul 9 pe echipe
2009 Campionatul Național de spinning – TAVP locul 3

Lucian Constantin

Lucru cert, pescuitul de plăcere este mult deosebit de pescuitul de competiţie, în primul rând din punct de vedere emoţional. Nivelul de adrenalină şi senzaţia date de un peşte punctabil aflat în dril sunt teribile şi merită trăite, cel puţin o dată. Dacă această senzaţie este dublată şi de rezultate, faptul că ai reuşit să ieşi măcar într-o manşă deasupra unor pescari renumiţi te face să te simţi într-adevăr deosebit. În plan personal, experienţa acumulată în timpul concursurilor sau antrenamentelor m-a ajutat întotdeauna să nu plec de pe o baltă fără rezultate cel puţin onorabile. Iar faptul că am reuşit nişte rezultate la care nu m-am aşteptat niciodată (vezi locul 4 la Campionatul Mondial de bass din Italia, alături de echipa României), precum ETICĂ GENERALĂ şi oamenii deosebiţi întâlniţi la aceste competiţii, deveniţi ulterior şi prieteni, sunt motive arhisuficiente pentru demersul meu, acela de a vă recomanda să participaţi la concursurile de spinning.

Vă voi da cele mai bune sfaturi despre cum să participaţi la concursurile de spinning şi despre cum să încercaţi
să vă îmbunătăţiţi rezultatele, oferindu-vă în acelaşi timp câteva recomandări legate de comportamentul etic pe pistele de concurs. Va rog doar să ţineţi cont de faptul că nu doresc să vă fac demonstraţii sau să ţin lecţii de pescuit, ci doar să vă împărtăşesc experienţa mea. Atenţie însă, nu vă aşteptaţi să aveţi imediat rezultate spectaculoase doar pentru că aţi citit şi aplicat sfaturile lui Gyorg! Rezultatele valoroase se pot obţine numai datorită muncii voastre şi a norocului, acesta din urmă fiind un factor decisiv în ecuaţia succesului.

Factorul noroc pot să-l detaliez astfel: să picaţi pe locul ideal, să selectaţi momeala ideală, să aveţi atenţia şi concentrarea ideale, să luaţi decizii ideale. Şi astea numai pentru că, după părerea mea, pescuitul de competiţie înseamnă 60-70% noroc şi doar 30-40% ştiinţă. Mai mult, cei cei care ajung la un astfel de procentaj se pot considera pescari de competiţie foarte buni. Un criteriu foarte important îl reprezintă schimbarea mentalităţii vizavi de pescuitul în competiţie.

Simplu, la pescuitul de plăcere mergem toţi relaxaţi şi degajaţi. În schimb, în competiţie relaxarea trebuie înlocuită cu dorinţa de a învinge, iar degajarea cu concentrarea maximă. Un alt criteriu important îl reprezintă disciplina. Acea disciplină sportivă drastică, unde orele de somn trebuie respectate, iar tentaţiile sau viciile trebuie să dispară. Cineva exemplifica, la un moment dat, foarte exact ceea ce vreau să zic: pescarul ideal ar fi unul cu capacitatea de citire a apei ca Sabin Buzatu, cu disciplina şi informaţiile lui Eugen Berti, cu viteza lui Laurenţiu Andronic şi cu experienţa lui Ion Dumitru Paco.

1. Antrenamentul

Ca în orice altă competiţie, dacă nu veţi dedica timp pentru antrenamente nu cred că veţi putea obţine decât rezultate întâmplătoare. Dacă nu aveţi posibilitatea să vă deplasaţi pe pista de concurs la antrenament, încercaţi măcar să mergeţi la specia ţintă pe oricare altă baltă. Important este să păstraţi proporţiile, dacă mergeţi pe lac, duceţi-vă pe lac la antrenament, şi tot aşa. Un mare atlet a fost întrebat de un reporter care este secretul faptului că numai el câştigă, iar acesta a răspuns: „Cel care doreşte să mă învingă nu trebuie decât să se antreneze mai mult decât mine şi în acelaşi timp să-şi dorească mai mult decât mine să câştige”. După părerea mea, asta spune tot. Sigur, poţi câştiga şi fără să te antrenezi pe pista respectivă dar trebuie să fii un foarte bun pescar, care ştie foarte bine acea pistă sau care are experienţă
la acel tip de pescuit. Unul dintre argumentele care susţin ceea ce vreau să zic: uitaţi-vă la clasamentele de la clean şi poate câteodată şi la şalău, primele locuri sunt ocupate de cei care nu sunt din zona respectivă, dar care s-au antrenat pe acea pistă de concurs. Altfel spus, un localnic gândeşte „ce nevoie mai am de antrenament pe pistă dacă o cunosc suficient?”, iar cel care n-a pescuit niciodată se antrenează intensiv, descoperind noi năluci sau locuri bune, crescându-şi şansele.

Iată sugestiile mele:

■ sincronizează-ţi timpul de pescuit cu cel de concurs, astfel vei vedea cum se comportă peştii în aceeaşi parte a zilei
■ nu exagera cu timpul petrecut pe apă, te vei plictisi şi vei obosi
■ dacă ajungi pe un loc bun de pescuit şi prinzi bine, nu te limita să prinzi încontinuu, nu ezita să schimbi nălucile. Aşa vei putea să-ţi faci o idee despre răspunsul peştelui la o nălucă sau o gamă de năluci
■ pune-le deoparte pe cele la care peştii au răspuns cel mai bine şi fă-ţi mai multe serii cu aceeaşi nălucă
■ reţine ora, temperatura, direcţia vântului, ia-ţi repere faţă de mal şi faţă de obstacolul pe care l-ai găsit în apă
■ dacă ai văzut că prinzi bine într-un loc, nu te apuca să scoţi toţi peştii din acelaşi loc. Dacă vei face aşa, mai târziu vei avea surpriza să constaţi că nu mai ai nicio prezentare sau că un coleg vigilent ţi-a ocupat locul
■ nu reţine niciun peşte din cei pe care i-ai prins şi nici nu te lăuda cu ceea ce ai prins în antrenament
■ nu minţi niciodată vizavi de locuri, nade sau capturi. Dacă nu vrei sa răspunzi unei întrebări directe încearcă o evitare a discuţiei sau o glumă
■ fii cât mai deschis cu informaţiile pe care le-ai acumulat faţă de colegii de club, s-ar putea ca la un moment dat asta să ajute echipa în clasament

2. Echipament

Intenţionam să încep cu beţele sau mulinetele, dar mi-am dat seama că există un element mult mai important: firul cu care pescuiesc. La prima mea participare într-un concurs, am folosit un băţ, o mulinetă cu fir textil şi ceva năluci. Am pescuit mai bine de 6 ore fără nicio prezentare. Între timp, mi-am adus aminte că cineva mi-a recomandat că dacă nu am prezentari să schimb textilul cu monofilament, sau invers.
După ce am trecut pe monofilament, în ultimele 45 minute ale respectivului concurs am urcat pe locul 7 şi am obţinut calificarea pentru următoarea etapă. De atunci am în permanenţă monofilament pe o mulinetă de rezervă, pe care o folosesc dacă văd că n-am prezentări cu firul textil. Nu cred că multifilamentul face ca peştele să fie reţinut, dar sunt convins că influenţează prezentarea shadurilor. Trebuie totuşi să desfac tipurile de fire pe specii şi pe condiţii de pescuit:

Apă calmă, liniştită, fără vânt, pescuit la şalău, biban şi ştiucă = textil.
Apă calmă, liniştită, fără vânt, prezentări slabe sau deloc, pescuit la şalău, biban, clean = mono.

Vânt, pescuit la şalău, biban şi ştiucă (câteodată şi clean) = fir textil.

Împărţit pe cele două categorii de fire, pe dimensiuni :
Textil: şalău maxim 10 lb, ideal 5-8 lb; biban maxim 5 lb; ştiucă maxim 15 lb, clean: 0,06 Berkley Cristal
Mono: şalău maxim 0,16 mm; biban maxim 0,12-0,14 mm, clean: fir match sinking 0,12 sau fluorocarbon de 0,12.

Observaţi că firele sunt destul de finuţe, dar nu pentru că peştele vede firul, ci deoarece prezentarea
este diferită.

De asemenea, distanţa de aruncare creşte în cazul utilizării unui fir mai subţire dar acest lucru este important în cazul pescuitului la clean.

În privinţa firelor folosite, sunt de parere că acestea trebuie corelate cu acţiunea lansetei astfel:
Fir textil = lanseta medium fast pentru a permite preluarea şocurilor de către lansetă din atac sau dril. Lipsa elongaţiei firului este compensată de flexibilitatea lansetei.

Am avut momente în care am scăpat peşti în dril datorită acestui neajuns.

Lansete & mulinete

În primul rând, nu există sculă sau nalucă universală. Fiecare lansetă sau mulinetă este bună pentru ceea ce simţi tu că este bună. Nu te gândi că preţul unei scule va determina şi rezultatele acesteia. Total greșit, eu am constatat că beţele şi mulinetele cele mai bune sunt cele în care am încredere.

Iată preferin ţele mele:

■ la şalău, pentru fir textil, folosesc beţe cu acţiune medium fast cu o plajă de încărcare de ¼ până la, (7 g – 14 g), cu lungime de până la 2,4 m. Am început cu Shimano Clarus şi XML 762, iar acum mai folosesc în plus un Lamiglas XMG 50, 1/8
– 3/8, de 7’ şi un Megabass Hedgehog, ultimul numai de figuri.
■ pentru monofilament, am în dotare un singur băţ făcut de Găbie şi refăcut de Laurenţiu Andronic pe un blank de AllStar Titanium – 5/8, lungime 6,6, super fast.
■ la biban folosesc două modele de Lamiglas, una XMG 50 1/15 – 5/15, şi aceeaşi pe care o folosesc la şalău: XMG 50 1/8 – 3/8, ambele pentru fir textil.

Când gasesc bibanul la suprafaţă pe mulinare continuă, AllStar Titanium echipat cu linie mono de 0,12 – 0,14 mm

■ la ştiucă folosesc aproape exclusiv Shimano Clarus şi fir textil de 10 lb
■ pentru clean am două lansete japoneze Daiko Premier ultralight de 0,5 g până la 3,5 g, una de 7,4’ şi una de lungime 6,9’.

Fiind lungimi diferite, cu acţiune diferită, folosesc fire şi năluci diferite.

La capitolul mulinete, pentru Shimano Clarus, XML sau All Star Titanium, le echipez cu mulinete Daiwa Certate (InfinityQ) 2000, iar pentru Lamiglas-uri sau Daiko folosesc Shimano Soare 1000.
După cum remarcaţi, lansetele şi mulinetele sunt în gama light – ultralight, fiind adeptul prezentărilor de fineţe în lupta cu peştele. Consider că fineţea echipamentului sporeşte şansa prezentărilor, iar faptul că ai echipament light, răbdare şi experienţă poţi scoate orice peşte, indiferent de mărimea acestuia.
Este adevărat că în cazuri excepţionale folosesc şi lansete heavy, dar numai pentru situaţii speciale, cum ar fi pescuitul cu Carolina sau Texas în livada scufundată de pe Săruleşti, unde trebuie să înţepi energic şi să ridici rapid peştele dintre copaci.

Trecând la momeli destinate pescuitului, voi încerca să fac o mică prezentare a nălucilor folosite cu predilecţie la fiecare specie de peşte, dar ţinând cont de faptul că vor fi foarte multe de spus pe acest subiect, voi reveni şi cu alte articole defalcate pe fiecare pistă în parte, articole în care voi face referire la fiecare loc de pescuit, în funcţie de caracteristica acestuia, de tipul de momeală, precum şi modul de prezentare
a acesteia.

Încep cu şalăul, pe care îl consider unul dintre cei mai pretenţiosi peşti de concurs.

■ în privinţa shadurilor, voi enumera numai câteva dintre cele preferate de mine: BTS Ecogear, Berkley Eye Living transparent, Mann’s Soft, Relax, Bass Assasin Turbo Shad, Bass Assasin Baby Bass alb/negru, verde glitter sau alb, River to Sea Caper Shad negru cu glitter, Super Shad alb cu spate negru, toate cele menţionate între 4 şi maxim 12 cm.
■ grub-uri: Mister Twister alb sau verde glitter, corp verde cu coadă galbenă, corp roşu cu coada galbenă, Yum verde sau portocaliu/alb.

Pentru biban:

Shad-uri: Relax , Bass Assasin, Panfish Assasin – toate modelele, Mann’s soft.
Grub-uri: Relax, Berkley power bait, Mister Twister, Curly Shad, Tiny Shad

Culori preferate: motor oil, rosu/portocaliu, alb, verde glitter, maro, negru, roșu transparent.

Clean:
Voblere: Dady, Tiny (Piteşti), Dorado Magic, Salmo Tiny, Salmo Hornet, Zoli&Costel, River to Sea, Ugly uckling.
Rotative: Mepps şi Panther Martin Ştiucă: linguri EIRA (imitaţie Gipo) 13 g şi 16 g , Dolinger 9 g şi 11 g, rotative Mepps nr. 2, 3 şi 4.

Voblere: Salmo Slider, Rapala Rattlin, poppere Lucky.

În privinţa jig-urilor, le încadrez astfel:

Şalău: începând de la 2 grame pentru apă mică sau structuri dificile, pana la 14 grame, chiar şi pe apă mică, atunci când şalăul devine agresiv la prezentare agresivă.

Pe lângă jig-uri, trebuie să aveţi în permanenţăşi cârlige offset (cu vârful ieşit din planul tijei), precum şi plumbi cilindrici pentru acestea. Offset-uri de 2/0; 3/0 sau 4/0 cu plumbi de 3 g; 5 g; 7 g; 10 g; sau 12 g. Opritoare din cauciuc sau scobitori de lemn, toate pentru monturile Carolina sau Texas. Veţi fi plăcut surprinşi de eficacitatea acestora în anumite momente.

Dimensiuni de ace: începând de la nr. 3, până la 4/0, Gamakatsu, Owner, Ecogear.
Biban: de la 2 g până la 7g, Matzuo nr. 6 şi 4, Ecogear Shirasu 1,2 – 2,2 grame.

Un secret învăţat de la Paco este să luaţi ace subţiri cu tija lungă, cele folosite de muscari, cu contră, şi să vă turnaţi singuri jig-urile. Ori încercaţi să găsiţi persoane care pot turna aşa ceva la comandă.

Pentru toate jig-urile, voblerele şi lingurile folosesc nodul Palomar!
Atenţie: vopsiţi capetele jig-urilor în roşu sau portocaliu, de multe ori contează.
Este un alt secret prins de la Paco.

Pescuitul bibanului pe înțelesul tuturor

Bibanul are câteodată cam același stil ca şi şalăul, dar un lucru foarte important îl reprezintă adâncimea de hrănire. La biban sunt câteva aspecte care indică prezenţa acestuia, mai uşor de identificat decât la şalău.

■ atenţie la curenţii din apă, identificaţi zonele unde pot apărea curenţi: insule, canale, coturi etc.
■ urmăriţi culoarea apei în zonele în care aveţi prezentări
■ uitaţi-vă după vegetaţie, praguri sau structuri submerse
■ căutaţi să distingeţi pe mal zone care ar putea să creeze curenţi sau pârâie de apă; văi care se închid în apă, pârâiaşe care se scurg în apă, golfuri mici sau ţevi de aducţiune. Cu siguranţă că în apropierea lor se formează curenţi sau structuri care pot adăposti bibani (câteodată serioşi)

Câteva sfaturi utile:

■ tatonaţi fundul apei; dacă după ce aţi lansat jig-ul atinge fundul lacului într-o mişcare bruscă, încercaţi cu încredere
■ chiar dacă fundul apei este mâlos, nu vă pierdeţi răbdarea, treceţi la gramaje mai mici, 2-4 grame, şi încercaţi mai mult între ape sau în suprafaţa apei
■ folosiţi numărătoarea expusă mai sus de la şalău, dacă bibanul va raspunde între ape încercaţi să aduceţi twisterul în acea peliculă, în funcţie de adâncimea de hrănire
■ modul de mulinare trebuie alternat de la dinţi de ferăstrău la mulinare continuă, chiar dacă veţi utiliza gramaje mai mari
■ dacă vedeţi ca peştele răspunde pe mulinare continuă sau târâş, faceţi scurte pauze din mulinare. De multe ori, bibanul urmăreşte în cârduri twisterul, dar atacă numai dacă îl incitaţi cu stopuri scurte sau mulinări rapide
■ ţineţi cont de faptul că, de multe ori, bibanul îşi schimbă adâncimea de atac (hrănire).

Dacă într-un loc prindeţi o serie de bibani iar după 10-15 minute nu aţi mai avut nicio prezentare, nu înseamnă neapărat că bibanii au plecat. De cele mai multe ori, e un semn ca s-au mutat mai spre suprafaţă. Schimbaţi greutatea jigului şi căutaţi-l mai la suprafaţă, de asemenea mulinând continuu
■ dacă pescuiţi pe fund şi nu aţi avut prezentare până în dreptul bărcii, aplicaţi aceeaşi tactică ca la şalău: faceţi o pauză de 2-3 secunde cu jig-ul aproape perpedincular pe suprafaţa apei, mişcând scurt din vârful băţului, urmat de o mulinare continuă către suprafaţa apei, mai rapidă. Vedeţi că bibanul, în astfel de
cazuri, atacă foarte scurt să mulinaţi cât mai repede, fără să-i daţi ocazia să se zbată pentru a se
elibera.

Dacă ar fi să rezum, vă măriţi şansele mari de a câştiga un concurs la biban având grijă la: adaptarea rapidă a
modului în care este recuperată năluca, de la stilul dinţi de ferăstrău la mulinare continuă, precum şi folosirea unui echipament ultra light: vargă, momeli, jiguri şi fire cât mai fine.

Important: Folosiţi shad-uri sau gruburi, culori stridente sau naturale: portocaliu/roşu, motor oil, verde glitter, alb. Cârlige foarte subţiri şi foarte ascutiţe. Nu uitaţi beţele: la fir textil b eţe medium/light (uşor flexibile), iar pentru monofilament băţ rigid (extra fast).

Nu uitaţi de capetele vopsite în portocaliu sau roşu la jiguri.

Continuare: Dezvaluiri la rapitori 2 »

În mod obișnuit, iarna ne ducem pe copcă. Un joc de cuvinte nefericit, dar care, contrar aparenţelor, poate să aibă un final fericit. Sunt mulți împătimiți pentru care pescuitul la copcă reprezintă nu doar o obișnuință sau un eveniment mult așteptat, ci un adevărat ritual dăruit de ger, apă, gheață și rom. Arareori de pește, e drept, dar să nu exagerăm.

Am cunoscut oameni care așteaptă cu nerăbdare Anul Nou pentru a porni cu dreptul pe gheață. Urmează cu sfințenie o cutumă, poate moștenită din părinți pasionați. E convingerea că dacă începi cu pește anul, îl parcurgi prinzând mult pește. Haideți să vedem cum să pescuim mai confortabil la copcă și cu șanse de a vedea coada de pește.

Să ajungi să mergi pe apă

Un pescar pasionat și nu prea, spunea că mersul pe apă e un privilegiu pe care numai cei sfinți îl aveau.
Ei bine, gerul și temperaturile scăzute, pot să ne scape și pe noi de păcate, lăsându-ne liberi pe apă, să ajungem deasupra locurilor unde ne-am dorit să pescuim dintotdeauna. Acolo unde, în mod normal, nu putem ajunge. Da, există bălți și heleștee unde accesul cu barca sau lanseul cu o mulineta ultra performantă nu poate fi făcut din varii motive.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că, dacă putem pescui nestingheriți pe un lac, vom ajunge să găsim tocmai locurile unde peștele iernează. Pentru că, de apt, aici e secretul.

Pescuim. La ce?

Este știut faptul că la temperaturi scăzute ciprinidele și răpitorii își reduc ritmul de hrănire după principiul mai puțin efort, mai puțină energie consumată. Un pește la iernat e ca un urs în bârlog, care dacă simte un pumn de alune le înfulecă pe nerăsuflate, dar cu ochii închiși. Și dacă tot se hrănește, peștele caută carnea, proteinele, hrana cu grad proteic ridicat. Larvele de libelulă sunt superstarul acestei perioade, motiv pentru care veți vedea pescari cu dandinete, mormâște și orice alte năluci născocite de sezon, că au cârligele împodobite cu un smoc de libelule piele, expunând și mai mult organismul la pierderi de temperatura. Deci la pileală scade temperatura corpului, contrar vorbei populare, încălzește creierul, provoacă mișcare și euforie, dar răcește și mai mult extremitățile expuse. Și exact asta e ceea ce trebuie să evităm. Îmbrăcați-vă în haine din firbre lycra, un material 100% sintetic, care nu reține umezeala corpului (transpirația) în urma unui efort susținut.

Cel mai repede căldura se risipește la extremităti: cap, mâini și picioare. Pentru toate trei este bine să fim feriți cu haine și accesorii cât mai comode. Bocancii capitonați, căptușiți cu blană groasă, dar și cu ținte antialunecare pe gheață, sunt perfecți. Este indicat să vă alegeți perechea cu două numere mai mari, pentru că aveți nevoie de mobilitate și în încălțăminte. Acoperiți-vă urechile și creștetul. Sinuzita vă pândește oricând la temperaturi sub zero grade.

Este ideal să aveți mânuși din neopren, că să păstreze temperatura corpului. Dar imediat ce terminați cu manipularea peștelui, treceți la cele din lână.

Atenție la scufundări

Hipotermia, zice-se, seamănă cu o țeapă înfiptă brusc în inimă. Sună cam dur, dar trebuie, pentru că nu ne jucăm cu gheața. Am auzit sugestii și am citit articole în care colegi pasionați recomandau căratul unei scânduri cu care să traversați gheața subțire de la mal.

Cu grosimea confirm, dar scîndura mai bine o lăsați acasă, odată cu înverșunarea de a pescui. Oricum ar fi, dacă simtiți pericol, întoarceți-vă. Riscați să vă luați adio de la orice pasiune. Gheața, în funcție de grosimea ei, poate să reziste și la temperaturi pozitive. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm duși de val. Adică pe copcă. Pentru că dacă ajungem în situația nasoală, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să avem grijăsă ne schimbăm în hainele uscate, pe care
trebuie sa le avem undeva la îndemână. Recomand păstrarea echipamentului pe o sanie, pentru că e mai ușor de transportat, fie pe gheață, fie pe zăpadă. Și oricât de necrezut ar părea, și la copcă trebuie să avem harnașament strașnic: freza, strecurătorul, spray siliconic, cutia cu momeli, cutia cu năluci, hainele de schimb și pachetul de mâncare. Termosul este un must be, care nu mai are nevoie de menționare.

Despre echipament

Să începem cu lansetele. Unii le preferă subțiri, dar rigide, pentru o înțepare fermă.

Alții folosesc vârfuri de vergi tip blacktor cu sensibilitate sporită. Dacă primii sunt adepții nălucilor artificiale (dandinete, mormâște) armate cu libelule, ultimii sunt cei care știu că e important să aibă cu ei o pungă de nadă. Este eternul război al răpitorilor contra pașnicilor, care, da, are aplicație și la copcă. Mulineta de copcă este, de regulă, o mulinetă simplă cu tambur rotativ, care are rol de depozitare a firului. Rareori, dar vă doresc cât mai des asta, mulineta poate fi solicitată până la frână. Iar ciortanul sau știuca vinovată este un semn că ați ajuns un expert al citirii bălții și al găsirii peștelui sub gheață. Vă urez să aveți acea plăcere de a obosi peștele și de a vedea că nu încape a fi scos prin copcă. Nimic mai palpitant decât atât. Nu uitați că regulile drilului se mențin, chiar dacă peștele are puterile secătuite de frig. Șansele sunt oarecum egale, pentru că noi n-am fi realiști dacă nu am folosi un fir subțire, de finețe.

Cu voblere, pe verticală

Voblerele pot fi nălucile câștigătoare în cazul pescuitului la copcă. Coborârea unui vobler pe substrat se face adesea într-o mișcare lentă, circulară, care seamănă cu aceea a unui peștișor rănit. Este rețeta de
evoluție ideală pentru interesul răpitorilor, indiferent că vorbim de știuca, biban sau șalău. Și nu puține au fost cazurile când, în apă rece, crapul are apucături serioase de răpitor. Este acea nevoie de substanțe hrănitoare de care vorbeam la începutul articolului. Culorile sub gheață încep să-și piarda însemnătatea, dar eu recomand în continuare, folosirea paternurulor naturale. Cicadele, dar și dandinetele și mormâștele sunt considerate năluci de top în sezonul rece. Poate fi zbârnâitul tablei, poate fi libelula din cârligul încorporat, poate fi pur și simplu inspirația pescarului. Eu zic să le încercați pe toate.

In weekendul 8-10 mai 2009, a avut loc, pe acumularea Månjesti de långa Vaslui, a patra editie a Cupei Moldovei la spinning, concurs organizat de Asociatia Prieteni Pescari din Iasi. 28 de participanti, dintre care o buna parte pescari consacrati in turneul AVP si in alte competitii de profil din Romånia.

In cele trei manse au punctat peste 1694 de pesti, majoritatea bibani dar si multe stiuci si cåtiva salai. De remarcat densitatea foarte mare de sticulite de 25-35 cm., poate cea mai mare pe care am intålnita vreodata pe o apa din Romånia. Sa speram ca intr-un an-doi la Månjesti vom avea cea mai buna pista de stiuca din tara.

Administratorul lacului ne-a dat toate asigurarile ca asa va fi, si speram sa se tina de promisiune.
Concursul a fost bine organizat, atmosfera a fost deosebita, lipsita total de incråncenarea concursurilor din turneul AVP, lucru oarecum normal in conditiile in care si miza este cu totul alta. Organizatorii ospitalieri, inimosi si pasionati, care stiau ce fac; experienta anterioara in organizarea de competitii fiind evidenta. Un regulament putin diferit de cel al turneului dar bine gåndit si „slefuit” in timp. Un alt aspect remarcabil a fost debutul in pescuitul de competitie a doi „juniori”, George Constantin si Ionut Buculei, care au reusit sa si puncteze cu mai multi pesti.

Cu siguranta organizarea de concursuri open, cu miza mai mica va atrage numerosi practicanti de spinning catre competitie. Prezenta unor nume grele ale spinningului intr-o competitie open este, de asemenea, de natura sa atraga nume noi in cautarea pestilor aducatori de puncte si premii.

In clasamentul final, pe primul loc il regasim pe Eugen „Berti” German, urmat de Cristi Anghelina (ambii de la Drill-Arrow), urmati de Constantin „Gyorg” Lucian (CPR) si de doi reprezentant i ai clubului East ST, Catalin Radita si Nicolae Puscas, acestia din urma fiind primii doi clasati (in ordine inversa) in editiile 2007 si 2008 ale Cupei Moldovei. Captura concursului, o stiuca de 52 cm a fost adjudecata tot de catre Nicolae Puscas.

Un alt fapt demn de remarcat este corectarea recordului de „pescuit viteza”, Berti reusind in prima mansa sa captureze 204 bibani in 5 ore, adica o medie de 40-80 pesti/ora, cu putin mai mult decåt vechiul record, apartinånd lui Vali Stratonov cu 136 de pesti in 3,5 ore (o medie de 38.86 pesti/ora). La mai mare! Viitorul spinningului de competitie implica astfel de concursuri open, iar inmultirea lor este doar o chestiune de timp. Toti concurentii s-au simtit excelent si cu siguranta vor reveni si la anul la Cupa Moldovei.

Cum pescuim

Printre pescarii sportivi revine obsesiv o intrebare: cum se poate pescui in apele naturale in 2009? Cu permisul eliberat de ANPA? Cu carnet de membru de la asociatiile de pescari sportivit Cu taxa platita la Romsilva pentru ata zisele ape de muntet Desi am mai facut precizari in revista revenim pentru ca gradul de dezinformare se mentine la cote ridicate. Singurul act care permite accesul pe toate bazinele piscicole naturale, de la påråul de munte la Marea Neagra este permisul de pescuit sportiv eliberat de filialele ANPA, in cele trei variante (integral, redus si gratuit pentru pensionari). Carnetul de membru la o asociatie de pescari sportivi nu certifica decåt apartenenta la acea asociatie fara a va conferi nici un drept de acces pe bazinele piscicole naturale.

Facem precizarea ca nu exista mai multe tipuri de permise de pescuit sportiv. In aceste conditii de ce sa platiti taxa de membru intr-o asociatie daca nu impartasiti punctul de vedere al asociatiei si nu va intereseaza asociereat Nu exista contracte de concesiune pe apele naturale, de asemenea nici autorizatii de pescuit sportiv pentru ca astfel de asociatii sa aiba dreptul sa gestioneze pescuitul sportiv in apele domeniului public.

Pretentia unor astfel de asociatii prin care la ei in judet permisul ANPA nu are valoare ci doar carnetul de membru este nu numai rizibila ci chiar penala.

Apele domeniului public sunt gestionate de administratia centrala, reprezentata de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. De asemenea pretentia Romsilva de a percepe bani in plus pentru accesul la resursa piscicola din apele cu potential salmonicol nu are nici o baza legala.

Asadar procurati-va permisul de pescuit sportiv de la filialele ANPA si veti putea pescui in deplina legalitate pe toate bazinele piscicole naturale din intreaga tara.

Nu mai plecati urechea la amenintarile si solicitarile unora care s-au obisnuit sa colecteze bani fara sa ofere nimic in schimb si care se vad in aceste conditii privati de fonduri deloc neglijabile.